Doi tineri, filmați când își scriau numele pe Colosseum: „Oricine ar fi ei, sunt idioți!” Ce pot păți VIDEO
Indignat de gest, un geograf a filmat doi turiști în timp ce își scrijeleau numele cu cheile pe zidurile Colosseumului din Roma, un edificiu cu o vechime de 1.937 de ani. Conform bărbatului care a realizat filmarea, incidentul s-a petrecut vinerea trecută, pe 23 iunie.
Geograful Ryan Lutz, în vârstă de 38 de ani, l-a filmat pe turist în timp ce își scria numele cu cheile pe Colosseum, un monument istoric vechi de 1.937 de ani.
Bărbatul poate fi văzut zgâriind „Ivan + Hayley 23”, pe una dintre cărămizi, înainte de a zâmbi la cameră, relatează Daily Mail
„Nu puteam să cred când am văzut ce făcea acest nesimțit pe cărămidă. Sunt fascinat de istorie și cultură, iar el îl strica, ceea ce este o crimă și am vrut să fac ceva în legătură cu asta”, a spus Lutz pentru sursa citată.
„De asta am filmat și am arătat video-ul celor de la securitate. Paznicul mi-a zis că nu poate face nimic deoarece nu i-a văzut când au scris, dar mi-a spus că pot merge să vorbesc cu șeful lor, ceea ce am și făcut. Mi s-a spus că a fost chemată poliția. Este ultimul lucru pe care l-am auzit, apoi am plecat de la Colosseum și mi-am continuat ziua. Am publicat videoclipul în speranța că cineva îi recunoaște și că îi identifică și că vor fi pedepsiți.
Colosseumul, un monument istoric FOTO Shutterstock
Cred că amândoi, oricine ar fi ei, sunt idioți și am impresia că sunt americani pentru că noi avem o reputație pentru așa ceva. Dar eu respect cultura și istoria și sunt recunoscător că sunt un turist într-un loc precum Roma și că am fost primit de oameni minunați, apoi văd doi idioți că fac așa ceva. În mod clar nu au rușine și s-au uitat uitat la mine într-un mod bizar, iar el mi-a zâmbit și puteți auzi ce părere am eu despre el. Nu înțeleg de ce cineva ar face asta și chiar sper că vor fi prinși și pedepsiți”, a mai spus bărbatul.
Cuplul vorbea engleză și se pare că au scris pe perete data în care au ajuns la Colosseum, 23 iunie.
Incidentul a ajuns și la urechile ministrului Culturii din Italia, Gennaro Sangiuliano, care a spus că fapta este una serioasă și că speră ca cei doi să fie prinși și sancționați. Directorul Colosseumului, Alfonsina Russo, a spus că Poliția îl caută pe bărbat.
Atrage milioane de turiști
Colosseumul este cel mai vizitat monument al Italiei, atrăgând aproximativ 7 milioane de turişti în 2019. Tod’s Group a finanţat o restaurare de 25 de milioane de euro a monumentului în perioada 2011-2016. Celebrul amfiteatru roman, Colosseum, unde se disputau vestitele lupte între gladiatori este una dintre construcţiile trecute pe lista minunilor lumii actuale. Monumentul se află aproape de centrul Romei şi este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice ale Cetăţii Eterne.
Sursa: adevarul.ro