Doi suedezi au fost condamnați la închisoare pe viață pentru "acte de terorism" comise în Siria

Doi suedezi au fost condamnați la închisoare pe viață pentru "acte de terorism" comise în Siria

Doi cetățeni suedezi acuzați că au avut un rol de prim-plan în crime comise în Siria în primăvara anului 2013 au fost condamnați luni de un tribunal din Suedia la detenție pe viață pentru "acte de terorism", transmit France Presse și Reuters.

Hassan Al-Mandlawi, 32 de ani, și Al Amin Sultan, 30 de ani, au oferit explicații în fața tribunalului din Goteborg (sud-vestul Suediei) privind presupusa lor participare la executarea prin tăierea gâtului și prin decapitare a două persoane la Alep, capitala economică a Siriei, devastată de război.

Înregistrări video cu aceste crime erau stocate pe un stick USB confiscat într-un alt caz la domiciliul celui mai tânăr dintre acuzați.

Condamnații, care vorbeau în suedeză în aceste imagini, își exprimau bucuria după decapitarea unei victime, al cărei cap este arătat în fața camerei de filmat de către călăi.

Tribunalul a subliniat rolul lor de 'comandă' în aceste execuții, în timp ce inculpații au spus că sunt nevinovați, în pofida unor dovezi, în opinia procurorilor, copleșitoare.

Justiția suedeză nu a fost în măsură să identifice victimele, dar a precizat că acestea erau cel mai probabil civili.

Instanța nu a dezvăluit numele grupării pentru care inculpații luptau, dar s-a dovedit că ei simpatizau cu un regim bazat pe Sharia și pe crearea unui califat. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amănunte care dau fiori despre unul dintre cei mai puternici și enigmatici șmecheri ai planetei

2 Foarte interesante amănunte...

3 VIDEO „N-are cum. E mai mare” / Reacția lui Putin după ce a fost contrazis de primarul Moscovei într-o discuție despre salariu mediu

4 Unul dintre posibilii autori ai furtului tezaurului dacic, surprins pe camera de supraveghere. Se face apel pentru identificarea individului

5 Fostul șef al spionilor din România, despre Călin Georgescu și Donald Trump: „Cum se poate compara o broască oarecare cu un leu”