Doi români au devenit eroi în Italia după ce au salvat un bătrân de la înec

Doi români au devenit eroi în Italia după ce au salvat un bătrân de la înec

Bătrânul, în vârstă de 82 de ani, a mers să înoate în Porto Recanati, dar i-a venit rău în apă și a fost la un pas de moarte.

Foto: cronachemaceratesi.it

Foto: cronachemaceratesi.it

Doi români, Ștefan Scolastico, în vârstă de 18 ani, salvamar născut în Cluj-Napoca, și Viorel Balaban, în vârstă de doar 17 ani, au dat dovadă de curaj și au salvat un bătrân de la înec.

Bătrânul, turist în vârstă de 82 de ani, a mers să înoate în mare, dar i s-a făcut rău și a început să înghită multă apă. Ștefan și Viorel au văzut asta și au intervenit de urgență , reușind să-l aducă în siguranță pe mal., potrivit stiridiaspora.ro.

"Mă aflam pe malul mării, când o femeie mi-a arătat un bătrân pe care îl cunoștea, care era în larg și plutea cu dificultate în apă", relatează el. "La acel moment, am luat vâslele și am înotat pe o distanță de aproximativ treizeci de metri. Odată ce l-am ajuns, i-am spus imediat 'Sunteți bine, domnule?'. Cu toate acestea, chiar dacă era încă conștient, nu putea să-mi răspundă pentru că înghițise multă apă și avea dificultăți în a respira", a spus Ștefan Scolastico (tricou roșu), citat de Il Resto del Carlino.

Și tocmai în acel moment, a sosit înotând Balaban. "Noi doi l-am ridicat pe suprafața plutei: eu îi susțineam capul bătrânului, în timp ce salvamarul îi ridica picioarele, pentru a evita să se rănească", a explicat și Viorel.

Primul ajutor i-a fost acordat de un operator 118, care se afla în timpul liber, după tura de noapte. Ulterior, a fost chemată ambulanța și bătrânul a fost transportat la Spitalul din Civitanova pentru examinări suplimentare.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”