„Ruşii au făcut totul pentru a ne distruge din punct de vedere psihologic, dar nu au reuşit”, au declarat pentru EFE doi militari ucraineni din regimentul Azov, care au relatat experienţa lor de aproape un an în captivitate în Rusia, situaţie în care se află în continuare 700 dintre tovarăşii lor de arme din Mariupol.

„Este greu pentru o persoană civilizată să-şi imagineze că se poate întâmpla aşa ceva în secolul al XXI-lea”, spune Sviatoslav Sirîi, în vârstă de 27 de ani, cunoscut sub pseudonimul „Brave”, potrivit Agerpres.

Singura comparaţie pe care o poate evoca artileristul ucrainean este experienţa supravieţuitorilor lagărelor de concentrare naziste din cel de-al Doilea Război Mondial sau represiunile din timpurile sovietice.

„Am citit o carte scrisă de un prizonier evreu într-unul dintre aceste lagăre şi mi s-a părut că, dincolo de unele diferenţe evidente, multe metode de violenţă fizică şi psihologică sunt izbitor de asemănătoare”, a spus el.

Sirîi a fost luat prizonier după ce i s-a ordonat ca, împreună cu alţi 2.500 de militari ucraineni, să abandoneze oţelăria Azovstal din Mariupol, punând capăt asediului de aproape trei luni asupra acestui oraş de coastă din sud-estul Ucrainei, port la Marea Azov, din regiunea Doneţk.

Atât el, cât şi Valeri Petrenko, cunoscut sub pseudonimul de „Teivaz”, se aşteptau să petreacă câteva luni în captivitate, după care să fi urmat un schimb de prizonieri.

Cu toate acestea, au suferit „o captivitate cruntă, în izolare totală şi tortură”, mai întâi în lagărul de prizonieri din Olenivka şi mai târziu într-un centru de detenţie preventivă din regiunea Doneţk, sub control rus, unde au petrecut luni de zile fără să vadă lumina soarelui.

Nu s-au întors acasă decât un an mai târziu, într-unul dintre schimburile sporadice de prizonieri.

„Foame, frig, sete. Bătăi şi presiune psihologică. Au făcut totul pentru a ne distruge moralul”, îşi aminteşte Sirîi.

Temnicerilor lor le făcea plăcere să lovească prizonierii subnutriţi în timpul interogatoriilor, dar nu numai atunci. Sirîi îşi aminteşte că, la sosire, a trebuit să se târască pe coridor, printre şiruri de gardieni care îl loveau.

„Ceea ce doreau era să găsească pe cineva pe care să dea vina pentru ceea ce făcuseră oraşului (Mariupol). I-am văzut pe ruşi demolând blocuri mari de apartamente cu tancurile, cu oameni înăuntru”, spune Petrenko.

Cei doi au fost răniţi în timpul asediului asupra oţelăriei Azovstal, dar în timpul captivităţii nu au primit îngrijiri medicale.

„Într-o celulă vecină, un bărbat grav bolnav a căzut la podea, iar ceilalţi prizonieri au chemat gardienii, degeaba. Au venit mai târziu să ia cadavrul şi au spus: a avut noroc, totul s-a terminat pentru el, dar voi veţi fi aici mult timp”, îşi aminteşte Petrenko.

Petrenko a slăbit 30 de kilograme în captivitate, în timp ce Sirîi a pierdut 16 kilograme.

„O pisică mănâncă mai mult decât ne dădeau ei nouă. Mâncam aproximativ 800 de calorii pe zi, în principal pâine”, îşi aminteşte acesta din urmă.

Cei doi spun că sprijinul celorlalţi camarazi de regiment a fost crucial pentru menţinerea sănătăţii mintale.

„Aveam aceleaşi deziderate şi idei, iar experienţa Azovstal ne-a apropiat şi mai mult”, spune Sirîi.

Torţionarii lor au încercat să-i facă să simtă că nu contau pentru nimeni şi că fuseseră uitaţi, după ce au fost folosiţi drept carne de tun de către guvern.

„Ce s-a întâmplat la întoarcerea noastră a confirmat că nimic nu era adevărat”, a spus Sirîi.

Cei doi au stat de vorbă cu EFE într-o cafenea din centrul Lvovului (vest). Şi de îndată ce chelnerul şi-a dat seama că sunt militari, a spus că nu este nevoie să plătească.

„Încă din primul minut în care ne-am întors în Ucraina ne-am simţit extrem de apreciaţi. Acest lucru ne-a ajutat să începem să uităm prin tot ceea ce am trecut în captivitate”, explică Sirîi.

Petrenko adaugă că regimentul Azov s-a ocupat de acoperirea tuturor nevoilor familiei sale şi, de exemplu, a plătit operaţia fiului său, născut cu câteva luni înainte de invazia rusă.

Când îşi vor încheia procesul de reabilitare, cei doi plănuiesc să se întoarcă pe front pentru ca copiii lor „să nu fie nevoiţi să treacă prin acelaşi lucru”.

În străinătate, poate că războiul pare a fi doar un conflict între Ucraina şi Rusia, dar în realitate este o ciocnire „între Rusia şi lumea civilizată”, subliniază Sirîi, care mai spune că, dacă întreaga lume nu va ajuta să-i pună capăt, agresiunea rusă va continua să se extindă precum un cancer.

„Sper din toată inima că vor înţelege acest lucru înainte ca rachetele ruseşti să înceapă să explodeze în oraşele lor. Pentru că Rusia nu se va opri în Ucraina dacă nu este învinsă”, avertizează el.