Doi polițiști, înjunghiați în centrul Londrei: Un suspect a fost arestat

Doi polițiști, înjunghiați în centrul Londrei: Un suspect a fost arestat

Doi poliţişti au fost înjunghiaţi vineri dimineaţa devreme în centrul Londrei şi au fost transportaţi la spital, a anunţat poliţia londoneză, adăugând că un bărbat care avea asupra sa un cuţit a fost arestat, transmite AFP.

Londra agenti de politie FOTO EPA EFE jpg

Agenți de poliție din Londra FOTO EPA-EFE

Doi ofiţeri au fost înjunghiaţi şi sunt trataţi la spital, iar un bărbat a fost arestat sub suspiciunea că a agresat un agend de securitate în Leicester Square, a anunţat Poliţia Metropolitană într-un comunicat, fără a oferi detalii despre starea poliţiştilor. Bărbatul arestat a fost şi el spitalizat.

Atacul a avut loc în jurul orei 06.00 (08.00, ora României) şi intervine într-un moment în care în capitala britanică este desfăşurat un dispozitiv de securitate masiv înaintea funeraliilor de luni ale reginei Elisabeta a II-a.

Sute de lideri mondiali şi membri ai familiei regale sunt aşteptaţi să participe la această ceremonie, despre care noul şef al poliţiei londoneze, Mark Rowley, a declarat că va fi o „provocare uriaşă”.

Mii de ofiţeri de poliţie au fost solicitaţi pentru funeraliile de stat. Marea Britanie a suferit mai multe atacuri în ultimii zece ani.

Primarul Londrei, Sadiq Khan, a calificat atacul drept „îngrozitor”, reamintind riscurile asumate de ofiţerii de poliţie pentru a menţine siguranţa tuturor.

Atacul de vineri „nu este tratat ca având legătură cu terorismul”, a precizat poliţia metropolitană într-un comunicat.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 O poveste stranie, dar stranie rău de tot...

2 Ce a scris Qeqa Krelani, cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo, despre evenimentele de la București

3 Judecați voi diferența dintre România și Kosovo...

4 Foarte interesante amănunte...

5 Rămășițele unui OZN în formă octogonală, doborât de un avion de luptă american F-16, au fost recuperate din Lacul Huron