Doi muncitori români, sechestrați și exploatați în Spania. Unul dintre autori e conațional
Un român de 39 de ani și un bulgar de 42 de ani, administratorii unei firme din orașul Sueca - Spania , au fost arestați pentru vătămarea corporală și sechestrarea unor persoane. Printre victime se numără și doi muncitori români.
Politie Spania. FOTO Rene Bonilla Shutterstock
Cei doi bărbați acuzați sunt administratorii unei firme din orașul spaniol Sueca (comunitatea autonomă Valenciană), care se ocupă de construia de case din lemn și au au fost arestați după denunțul făcut de un alt român, în vârstă de 56 de ani, potrivit jurnalemigrant.com .
Inspectoratul de Muncă spaniol a deschis o procedură în acest caz, pentru a verifica dacă angajații firmei sunt înregistrați sau nu la Asigurările Sociale spaniole, conform relatărilor h50.es .
Români și străini, ținut captivi
Românul de 56 de ani s-a prezentat la cazarma Gărzii Civile din Sueca, în după-amiaza zilei de 19 februarie 2023, într-o evidentă stare de agitație și nervozitate, cu semne care sugerau că a fost victima unui atac. Bărbatul a declarat că șeful său l-a sechestrat în incinta firmei, împreună cu un alt coleg de muncă, dar că a reușit să evadeze, în timp ce colegul său a rămas în continuare captiv.
Ce au găsit agenții la locul indicat
La locul descris de român - un teren de aproximativ 2.000 de metri pătrați în interiorul căruia se afla un atelier pentru construcția de case din lemn, agenții Gărzii Civilemi-au găsit pe cei doi administratori, unul de naționalitate bulgară și celălalt de naționalitate română, dar și alte zece persoane de diverse naționalități: belgiană, bulgară, română și spaniolă.
Oamenii legii spanioli au constat că un alt muncitor avea pe haine aceleași semne de luptă pe ca românul venit să facă denunțul la cazarmă.
Ambii fuseseră bătuți de șefii lor.
Muncitori agresați au fost însoțiți la Centrul de Sănătate Sueca și apoi la cazarma Gărzii Civile pentru a depune plângere pentru „sechestrare ilegală”.
Faptele au fost sesizate, ulterior. Inspectoratului Muncii pentru o posibilă infracțiune contra drepturilor lucrătorilor, iar agenții au inițiat o anchetă pentru a lămuri faptele.
În urma verificărilor făcute de inspectori, au fost identificați nouă muncitori, toți străini. Șase dintre ei (patru bulgari, un armean și un român) nu erau înregistrați oficial ca salariați.
Mai mult decât atât, s-a stabilit că un muncitor de naționalitate columbiană nu avea permis de muncă. Inspectoratului Muncii a întocmit procese-verbale pentru declanșarea procedurilor administrative împotriva firmei respective.
Administratori arestați sunt acuzați de două infracțiuni: vătămare corporală și sechestrare ilegală a unor persoane. Dosarele penale deschise în acest caz ale au fost înaintate Tribunalului de Primă Instanță și Instrucție Numărul 2 din Sueca.
Sursa: adevarul.ro