Doi militari răniți într-un atac cu cuțitul în fața unui centru evreiesc din Nisa

Doi militari răniți într-un atac cu cuțitul în fața unui centru evreiesc din Nisa

Trei militari francezi au fost agresați cu cuțitul și doi dintre ei au suferit răni ușoare marți, în orașul Nisa, în sudul Franței, în fața unui centru evreiesc pe care îl protejau în cadrul unui plan antiterorist instituit după atentatele de la Paris, au informat surse din cadrul poliției, relatează AFP, Le Figaro și DPA.

Unul dintre soldați a fost rănit la braț și celălalt în zona feței. Autorul atacului, care a avut loc în centrul orașului Nisa, a fost arestat. O anchetă a fost deschisă, fiind încredințată magistraților antiteroriști, a precizat o sursă judiciară.

Agresorul, care s-a născut în 1984 în Val-de-Marne, avea asupra lui acte de identitate pe numele Moussa Coulibaly, au declarat surse apropiate anchetei pentru Le Figaro.

Militarii asigurau securitatea în cadrul planului Vigipirate în fața imobilului unde se află Consistoriul Evreiesc de la Nisa, Radio Shalom și o asociație evreiască.

Primarul din Nisa, Christian Etrosi, a condamnat atacurile pe Twitter, cerând autorităților să ia măsuri împotriva atacatorului. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen