Doi dintre patronii clubului Colectiv, în arest la domiciliu
Doi dintre patronii clubului Colectiv - Paul Gancea și Costin Mincu - urmează să fie eliberați din arestul preventiv, după ce Tribunalul București a decis luni plasarea lor în arest la domiciliu. Instanța a admis contestațiile celor doi și a înlocuit măsura arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu.
Decizia este definitivă.
În 14 decembrie, Judecătoria sectorului 4 a respins cererile formulate de Paul Gancea și Costin Mincu de înlocuire a arestului preventiv cu cel la domiciliu.
Anterior, pe 2 decembrie, Tribunalul București a admis cererea Parchetului General de prelungire cu 30 de zile a măsurii arestului preventiv pentru cei trei acționari și administratori ai clubului Colectiv — Paul Gancea, George Anastasescu și Costin Mincu.
Tribunalul a admis o contestație a procurorilor și a desființat decizia Judecătoriei sectorului 4, din 27 noiembrie, instanța care hotărâse înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu pentru cei trei.
Paul Gancea, George Anastasescu și Costin Mincu se află în arest din 3 noiembrie, ei fiind acuzați de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă în dosarul incendiului de la clubul Colectiv.
Procurorii de la Parchetul General susțin că incendiul de la clubul Colectiv s-a produs ca urmare a faptului că persoanele care aveau în administrare spațiul respectiv au încurajat și permis accesul unui număr de oameni mult peste limita admisă a clubului, în condițiile în care spațiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgență, precum și desfășurarea unui spectacol cu efecte pirotehnice (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului, în condițiile amenajării interioare improprii unor astfel de activități, caracterizate prin existența unor materiale ușor inflamabile, montate cu încălcarea dispozițiilor legale și pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor și pentru izolare fonică pe stâlpii de susținere, pereți și tavan, respectiv perete antifonat), cu consecința morții și vătămării corporale a mai multor persoane aflate în local.
În cadrul anchetei, procurorii au pus sechestru pe averea inculpaților și a fost începută urmărirea penală față de SC Club Colectiv SRL, firma care administra clubul Colectiv, și Golden Ideas Fireworks Artists SRL, responsabilă cu efectele pirotehnice, pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă cu victime multiple.
Bilanțul deceselor în urma incendiului de la clubul Colectiv se ridică la 62 de persoane.
AGERPRES