Doi din zece români sunt interesaţi de achiziţia unei locuinţe de vacanţă, în următorul an (studiu)
Aproape două treimi (64%) dintre români vor alege, în vara acestui an, litoralul românesc pentru petrecerea concediilor, în timp de două din zece persoane au spus că sunt interesate de achiziţia unei locuinţe de vacanţă, în următorul an, arată rezultatele unui studiu de specialitate, publicat vineri.
Conform datelor centralizate de către dezvoltatorul imobiliar Nordis Group, cel mai mare interes pentru vacanţele la malul mării din România a fost înregistrat în rândul familiilor (78%) şi tinerilor care nu sunt în prezent într-o relaţie (92%). Totodată, studiul relevă şi că femeile sunt în pondere majoritară (71%) când vine vorba despre alegerea litoralului românesc pentru vacanţele de vară.
"Anul 2020 a venit cu o serie de particularităţi care au dus la schimbarea obiceiurilor şi a tendinţelor pentru vacanţe în rândul românilor. Studiul arată că românii sunt interesaţi să cheltuie mai mult pentru ieşiri în oraş, hobby-uri şi vacanţe. În primele două luni de vară, reiese punctual o creştere a călătoriilor de la 6% în luna iunie la 11% în luna iulie. Respondenţii consideră că vacanţele sunt necesare în dezvoltarea lor personală şi le oferă oportunitatea de a experimenta lucruri noi. De asemenea, şi pentru luna august se preconizează o creştere procentuală în sfera vacanţelor", se precizează în studiul citat.
Întrebaţi despre bugetul alocat pentru o vacanţă de două zile pe litoral, 55% dintre respondenţi au afirmat că ar aloca 300 de euro pentru un sejur de 5 stele, în Mamaia, pentru două persoane. Alţi 24% dintre aceştia susţin că ar aloca 500 de euro, în timp ce 6% spun că bugetul ar fi de 800 de euro.
De asemenea, la nivel declarativ, 17% dintre cei chestionaţi au afirmat că sunt interesaţi de achiziţia unei locuinţe de vacanţă în următorul an. Din acest total, 65% sunt dispuşi să aloce un buget între 50.000 şi 75.000 de euro, în timp ce 30% ar plăti între 75.000 şi 100.000 de euro.
În prezent, Nordis Group e în plin proces de dezvoltare a complexului Nordis Mamaia 5 stele, care va pune la dispoziţia clienţilor 330 de apartamente rezidenţiale şi 730 de camere de hotel pe o suprafaţă totală de 80.000 de metri pătraţi. Proiectul va fi finalizat în anul 2021 şi va pune la dispoziţia turiştilor şi proprietarilor cel mai mare SPA de pe litoral, cu saune şi piscine, o plajă proprie de 10.000 de metri pătraţi, nouă restaurante şi cafenele, un cinematograf VIP, dar şi o galerie comercială premium, spaţii de joacă pentru copii şi clinică medicală.
Nordis Mamaia se află în portofoliul Nordis Group, dezvoltator imobiliar de lux, cu o experienţă de 12 ani pe piaţa locală, preponderent în zona de nord a Capitalei. Nordis Group este un brand românesc, grup de firme format din şase entităţi: Nordis Hotels, Nordis Development, Nordis Construct, Nordis Real Estate, Nordis Architecture şi Nordis Property Management. AGERPRES