Doi bărbaţi din Tulcea au încălcat restricţiile de circulaţie pentru a cumpăra droguri
Doi bărbaţi din Tulcea au fost arestaţi preventiv după ce au fost prinşi că au cumpărat droguri din Constanţa, ei fiind cercetaţi şi pentru că au declarat în fals motivele pentru care au ieşit din casă.
Procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Tulcea au dispus miercuri reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor C.E.J. şi B.B., pentru săvârşirea infracţiunilor de efectuare de operaţiuni cu produse cu efecte psihoactive, fără drept, complicitate la efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse cu efecte psihoactive şi fals în declaraţii.
Cei doi bărbaţi din Tulcea s-au deplasat la Constanţa cu un autoturism pentru a cumpăra droguri, iar la întoarcere au fost opriţi de poliţişti, care au descoperit în maşină 3 punguliţe din plastic ce conţineau fragmente vegetale, 2 pliculeţe autosigilante cu fragmente vegetale, suma de 950 de lei şi trei telefoane mobile.
Anchetatorii susţin că cei doi bărbaţi s-au aprovizionat în mod constant, în lunile martie şi aprilie, cu cantităţi semnificative de produse cu efecte psihoactive, pe care le-au distribuit ulterior către consumatori din municipiul Tulcea.
Conform unui comunicat al DIICOT, poliţiştii le-au solicitat celor doi bărbaţi să prezinte declaraţia prevăzută art. 4, alin. 1 din Ordonanţa Militară nr. 3/2020, ocazie cu care s-a constatat că inculpaţii au prezentat declaraţiile pe proprie răspundere ce conţineau menţiuni false cu privire la motivele deplasării din municipiul Tulcea în municipiul Constanţa şi retur.
Tribunalul Tulcea a dispus miercuri arestarea preventivă a celor doi inculpaţi pentru o perioadă de 30 de zile.
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul Serviciului Rutier Tulcea - Poliţiei Oraş Babadag. AGERPRES