Doi ani de concediu pentru cei care adoptă un copil. Proiectul, adoptat de Senat

Doi ani de concediu pentru cei care adoptă un copil. Proiectul, adoptat de Senat

Persoanele care adoptă un copil ar putea beneficia de doi ani de concediu de acomodare. Senatorii au adoptat miercuri un proiect care completează, în acest sens, legea 273 din 2004 privind procedura de adopţie.

Adopția, șansa de a trăi într-o familie. FOTO. Shutterstock

Adopția, șansa de a trăi într-o familie. FOTO. Shutterstock

Iniţiat de parlamentari ai PNL și susţinut de USR şi minorităţi, proiectul adoptat de Senat reglementează durata concediului de acomodare de care poate beneficia adoptatorul ori soţul acestuia, după caz, şi propune creşterea acestei perioade de la maximum un an, cât este în prezent, la maximum doi ani.

La baza acestei modificări legislative pentru creşterea duratei concediului de acomodare la maximum doi ani stă principiul egalităţii în faţa legii, principiu de rang constituţional conform căruia legea trebuie să ofere şanse egale tuturor cetăţenilor", se arată în expunerea de motive, scrie Agerpres .

„Avem zeci de mii de copii instituţionalizaţi în România”

Concediu de acomodare cu durata de maximum doi ani include şi perioada încredinţării copilului în vederea adopţiei , precum şi de o indemnizaţie lunară, potrivit raportului de admitere întocmit de comisia de specialitate.

„Adopţiile trebuie încurajate, pentru că avem zeci de mii de copii instituţionalizaţi în România. Avem ocazia să votăm o iniţiativă foarte bună, care va acorda tratament egal părinţilor care adoptă copii. Momentan, avem undeva la 600 de familii anual", a precizat senatorul USR Irineu Darău, potrivit Agerpres.

Camera Deputaţilor, la care a fost trimis proiectul după adoptarea sa de către Senat, este for decizional în acest caz.

O procedură simplă de adopţie creşte şansa copiilor de a fi adoptaţi de la o vârstă fragedă

Prin adopţie, copiii din centrele de plasament au şansa de a trăi şi de a creşte într-un cămin, în cadrul unei familii iubitoare, care să se preocupe de bunăstarea lor. Însă această „şansă” este, de multe ori, umbrită de diverşi factori, externi sau interni.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…