Dodon spune că Putin i-a transmis că Republica Moldova poate fi prietenă cu oricine, dar să nu fie împotriva Rusiei
Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a mărturisit într-un interviu acordat marţi portalului Lenta.ru că omologul său rus Vladimir Putin i-a spus la un moment dat că nu este împotrivă ca statul moldovean 'să fie prieten cu oricine doreşte, dar - principalul - nu împotriva Rusiei', potrivit Ukrainska Pravda.
''Vladimir Vladimirovici mi-a spus: 'Problema nu este cine să vă fie prieten. Principalul, nu legaţi prietenii împotriva noastră. Vrem să fim prieteni cu voi, să lucrăm împreună. Să vă cumpărăm merele, vinul. Să venim la voi în vizită. Să ne vindem la preţ bun resursele energetice şi altele asemenea. Dar dacă sunteţi cu cineva împotriva noastră, atunci situaţia se schimbă''', a declarat Dodon în interviul acordat cu o zi înaintea vizitei sale la Moscova, unde are miercuri prevăzută, între altele, o întâlnire cu vicepremierul rus, Dmitri Kozak, reprezentantul special al Kremlinului pentru dezvoltarea relaţiilor comerciale şi economice cu Republica Moldova.
În acelaşi timp, Igor Dodon a recunoscut că odată ar putea deveni prietenul lui Putin. ''Cred că avem o relaţie bună. Dar mi se pare că prietenia este ceva mai personal. Deci, să spun că îmi este sau nu prieten... Poate la un moment dat vom deveni prieteni. În prezent, avem relaţii bune la nivelul liderilor celor două state care doresc ca ţările lor să fie prietene'', a afirmat preşedintele moldovean, întrebat dacă îl consideră pe Putin prieten.
De la preluarea mandatului la sfârşitul anului 2016, Igor Dodon a vizitat în repetate rânduri Federaţia Rusă, unde s-a întâlnit de nenumărate ori cu Vladimir Putin. Totuşi, în cei aproape doi ani de când a devenit preşedinte, Dodon nu a efectuat o singură vizită în ţările vecine şi nici vecinii nu l-au vizitat.
Referitor la întâlnirea lui Dodon cu Dmitri Kozak, Radio Chişinău aminteşte că cei doi s-au întâlnit la mijlocul lunii iulie, la câteva zile după numirea acestuia în calitate de reprezentant special pentru relaţia cu Republica Moldova, când au discutat aspecte legate de politica internă şi externă a Chişinăului, precum şi rezolvarea conflictului transnistrean.
Vicepremierul rus este autorul aşa-numitului ''plan Kozak'' din 2003 privind soluţionarea conflictului transnistrean prin federalizarea Republicii Moldova şi menţinerea trupelor ruse pe teritoriul republicii.
Numirea lui Dmitri Kozak în noua funcţie a fost calificată de experţi drept încă o încercare a Moscovei de a reglementa diferendul într-o formulă convenabilă Kremlinului, notează Radio Chişinău.
Recent, Igor Dodon a propus organizarea unui referendum cu privire la statutul Transnistriei ca parte a Republicii Moldova, dar Tiraspolul a respins această idee.
După vizita la Moscova, preşedintele Republicii Moldova se va deplasa la Duşanbe (Tadjikistan), unde va participa la reuniunea Consiliului şefilor de stat din CSI şi va avea întrevederi cu unii omologi ai săi, potrivit paginii de Facebook a lui Dodon. AGERPRES