Documente oficiale arată că mașinăria de război a Rusiei e gripată: Soldați luați cu arcanul, instrumentiști în forțele de elită, militari păcăliți

Documente oficiale arată că mașinăria de război a Rusiei e gripată: Soldați luați cu arcanul, instrumentiști în forțele de elită, militari păcăliți

O serie de plângeri arhivate de procurorii din Rusia și obținute de jurnaliștii de investigație ruși arată cum funcționează mașinăria de război a președintelui rus Vladimir Putin: încorporări cu forța, muzicieni trimiși în forțele speciale și înșelăciuni pe scară largă.

Președintele rus Vladimir Putin, ministrul rus al apărării Serghei Șoigu și comandantul-șef al marinei ruse, amiralul Nikolai EvmenovFoto: Mikhail Klimentyev / AP / Profimedia

Analistul militar și cercetătorul independent Chris Owen face un sumar al investigației publicate de jurnaliștii de la The Insider, notând pe pagina sa de Twitter că documentele oferă niște perspective foarte interesante ale experiențelor soldaților ruși trimiși de Vladimir Putin în Ucraina pe 24 februarie și în lunile care au urmat.

Prietena unui parașutist rus, Anatoli Nikolaevici Taimanov, a scris că autoritățile militare l-au raportat mort în timpul luptelor ce au avut loc în localitatea Hostomel de lângă Kiev pe 9 martie.

Rușii au suferit aici prima mare înfrângere în Ucraina, eșecul trupelor aeropurtate ruse de a captura aeroportul din localitate contribuind decisiv la eșecul în a ocupa rapid capitala ucraineană.

Autoritățile militare ruse au raportat că Taimanov a murit după ce a fost incinerat în timpul luptelor, problemele Trupelor Aeropurtate ale Rusiei (VDV) cu vehiculele de luptă din dotarea lor fiind deja de notorietate. Chiar Directorul Centrului de Analiză pentru Strategii, un think tank de la Moscova apropiat de ministerul rus al Apărării, descria într-un interviu recent trupele aeropurtate rusa ca fiind un fel de „infanterie a omului sărac”.

„Vehiculele lor blindate de luptă din aluminiu sunt în general ușor de lovit și ei au mai puține alte arme la dispoziție decât infanteria motorizată”, explica Ruslan Puhov.

Familia lui Taimanov a primit un trup de îngropat pe 15 aprilie. Însă prietena militarului s-a îndoit că ar fi de fapt al acestuia. Ea îl văzuse listat de ucraineni ca fiind în captivitate și a vrut să verifice informația. Însă părinții parașutistului nu au vrut să o ajute „fiindcă sunt mulțumiți cu compensația monetară”, după cum a scris ea în plângerea înaintată procurorilor ruși.

Situația ar putea părea halucinantă însă ea amintește într-o oarecare măsură de un reportaj difuzat de o televiziune din Rusia în luna iulie care prezenta avantajele de care beneficiază părinții care își pierd fii în Ucraina.

Reportajul a inclus un interviu cu un tată care și-a pierdut fiul în timpul „operațiunii militare speciale” ordonate de Putin, acesta povestind cum și-a cumpărat o Lada nouă din banii primiți de la autorități. Realizatorii reportajului explică apoi că Lada nouă a fost cumpărată cu „ceea ce unii oameni numesc 'bani de sicriu' dar care în mod oficial este o sumă fixă pentru familia decedatului”.

Orchestră militară la parada de Ziua Victoriei din Piața Roșie (FOTO: Alexander Zemlianichenko / AP - The Associated Press / Profimedia Images)

Instrumentiști încorporați în forțele de elită ale armatei ruse

Foarte multe dintre plângerile înregistrate de procurorii ruși vizează situații în care soldați încorporați în stagiul militar obligatoriu din Rusia s-au plâns de faptul că au fost trimiși ilegal să lupte în Ucraina. Legislația rusă prevede că recruții nu pot fi trimiți în zone de conflict.

În plus, aceștia s-au plâns adesea că sunt nevoiți să lupte în condiții îngrozitoare, fără provizii de hrană și echipamente adecvate.

Mai multe plângeri au fost formulate de recruți care afirmă că au fost forțați să semneze contracte profesioniste. „Vă rog să ne ajutați cu întoarcerea acasă în viață a copiilor noștri fiindcă ei nu au fost de acord voluntar să servească sub contract și au ajuns acolo [în Ucraina] prin înșelăciune”, a scris un părinte în plângerea depusă.

„Ei (comandanții) au luat documentele militare ale întregii unități și au scris în ele că sunt sub contract”, a mai acuzat acesta.

Potrivit documentelor procurorilor ruși, fiul acestuia „a raportat că, din motive necunoscute, unitatea lor a fost forțată fraudulos să semneze un contract, explicându-se că acest lucru este necesar pentru instruirea pe teren”.

Un alt recrut, Alexandr Vasilievici Dmitriev, a cerut să semneze un contract pentru orchestra militară a armatei, el fiind absolvent de conservator. Însă în februarie 2022 acestuia i s-a oferit un contract de infanterist. Dmitriev afirmă că l-a semnat fiindcă i s-a spus că urmează să urmeze două săptămâni de instruire pe teren înainte de a fi transferat la orchestră.

El a ajuns să lupte în Ucraina, fiind încorporat în Forțele Aeropurtate ale Rusiei. Părinții săi nu au mai auzit nimic de el din data de 24 februarie, prima zi a invaziei.

În evaluarea sa privind evoluția războiului publicată pe 16 mai, Institutul pentru Studiul Războiului din Statele Unite descria drept șocantă „denaturarea” trupelor aeropurtate cu soldați cu instruire diferită și mercenari ai grupului Wagner.

Se crede că generalul Alexandr Dvornikov, „măcelarul din Alep”, a comandat forțele de invazie între lunile aprilie și iunie (FOTO: Erik Romanenko / TASS / Profimedia)

Amenințările și bătăile, o componentă a mașinăriei ruse de război

Un alt părinte s-a plâns că „drepturile personalului militar sunt încălcate prin forțarea acestora de a semna contracte în mod fraudulos”, dând drept exemplu cazul propriului fiu care a fost convins să semneze un contract pe baza unei prezentări false a regulamentelor militare.

„Potrivit unor părinți care și-au contactat fii, comandamentul refuză să îi elibereze pe recruți, forțându-i să semneze contracte după ce le explică 'nu veți fi lăsați să plecați oricum. Dar dacă semnați contracte, măcar veți primi niște bani'”, a scris un alt părinte în plângerea depusă.

Însă alții nici măcar nu au semnat contracte, potrivit altor plângeri. Una dintre acestea acuză că unii recruți au fost duși în orașul Valuyki din regiunea Belgorod învecinată cu Ucraina cu o zi înaintea declanșării invaziei. Acestora li s-a spus că sunt „kontraktniki”, soldați cu contract, deși niciunul dintre ei nu semnase documente în acest sens.

Un soldat în vârstă de 18 ani și-a informat mama că a refuzat să semneze un contract, femeia scriind însă în plângere că după aceea ea a vorbit cu comandantul unității „care mi-a forțat fiul să semneze un contract, l-a convins fraudulos, promițându-i că nu îl va trimite pe front”.

O altă femeie le-a spus procurorilor militari că „prietenul nepotului meu s-a întors rănit și a povestit cum recruții au fost bătuți de comandanți, aceștia forțându-i să semneze contracte”.

„Am informații că comandantul fiului meu nu îi lasă pe recruți să plece și îi amenință că vor fi judecați pentru dezertare. Toată lumea din unitatea militară știe despre acest lucru, ei forțează copiii să semneze contracte sau le falsifică semnăturile”, afirmă o altă plângere.

Nici soldații profesioniști ai Moscovei nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor (FOTO: Dreamstime)

Militarii profesioniști nu sunt lăsați să plece din forțele armate

Soldații profesioniști care s-au înrolat benevol în forțele armate ruse au descoperit la rândul lor că armata nu este dispusă să le aprobe cererile de demisie. Unul dintre ei s-a plâns:

„Pe 15 ianuarie ni s-a spus că vom fi trimiși la exerciții de antrenament în Siria la bordul unei nave. În schimb, am fost trimiși fraudulos în Ucraina, fără să fim întrebați dacă dorim să participăm la operațiunea militară specială. Încă din primele zile brigada mea a fost pe linia frontului, în poziție de tragere. Mi-am pierdut toți camarazii apropiați în lupte”.

„Sunt într-o stare psihologică de depresie. Am 21 de ani și vreau cu adevărat să TRĂIESC. Comandantul meu refuză să accepte raportul meu. Ce ar trebui să fac în această situație”, a întrebat militarul în plângerea adresată procurorilor militari.

Un alt caz: o femeie s-a plâns că logodnicului ei, un soldat profesionist, nu i se permite să plece deși contractul său expiră.

„Cum este posibil ca o persoană căreia îi expiră contractul să fie dusă în Ucraina direct de la registratură? El e în închisoare deja de o lună, vrea să plece cu orice preț și i se spune că va fi spânzurat cu toate actele dacă va încerca să facă asta. Ce fel de acțiuni barbare sunt acestea?”, a scris ea.

Amenințarea cu încarcerarea a fost folosită și împotriva unor soldați din regiunea Leningrad.

„Membrii unității militare 02511 din regiunea Leningrad sunt trimiși cu forța să lupte în Ucraina sub amenințarea încarcerării. Vă rog să investigați situația pe cât de repede posibil”, afirmă o altă plângere.

Vladimir Putin ezită să decreteze mobilizarea generală în Rusia (FOTO: Dmitry Astakhov / TASS / Profimedia)

Unii soldați ruși încearcă să fie dați afară din armată

Însă chiar soldații care au mers din propriul acord la război s-au găsit în situația de a lupta încontinuu, fără ca unitățile lor să fie rotite pe front.

„Ei și-au terminat sarcina inițială. Acum au primit ordin să înainteze sau vor fi puși sub acuzare. Dar nu au nimic cu ce să înainteze, și-au pierdut echipamentul, au pierdut personal, au rămas câțiva, nu au nimic cu ce să ducă la îndeplinire ordinul”, afirmă o plângere primită cu privire la Regimentul 488 de Infanterie Motorizată.

O altă situație este cea a soldaților profesioniști care au încercat deliberat să fie dați afară din armată, încălcând prevederile contractelor, refuzând să se prezinte la datorie sau chiar postând informații despre ei și unitatea lor pe platformele social media.

„Mi-am declarat în mod repetat lipsa de disponibilitate de a servi în Forțele Armate Ruse. Am lipsit intenționat din post, cerând de asemenea destituirea mea din cauza nerespectării condițiilor din contract. Văd o lipsă de acțiune și indiferență totală față de mine din partea unității militare din care fac parte”, s-a autodenunțat un soldat.

„Vă cer asistența în a mă ajuta să rezolv această problemă - destituirea mea din cauza nerespectării termenilor contractului de partea mea”, le-a cerut acesta procurorilor militari ruși.

Până acum singura dovadă că aceste plângeri au fost anchetate în vreun fel pare să fie un anunț făcut de procurorii militari în luna iunie potrivit căruia peste 10 ofițeri ar fi fost pedepsiți după ce au trimis ilegal recruți în Ucraina.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”