Documente istorice de după Armistițiul din 1944 arată că soldații ruși au jefuit, ucis și violat în România fără a fi trași niciodată la răspundere de comandanții lor
Rușii nu ne-au furat doar tezaurul. Convenția Armistițiului din 1944 a oficializat jaful, la nivelul statului. În România, rușii – jefuitori, ucigași, violatori.
Neoficial, le-a transmis militarilor sovietici că au impunitate pentru jefuirea civililor, scrie defapt.ro .
În ciuda adevărului istoric, a sutelor de mărturii păstrate în arhive, Rusia neagă atrocitățile militarilor Armatei Roșii în România. Neagă, în continuare, și masacrul de la Fântâna Albă.
Într-o postare pe Facebook, de acum câțiva ani, Ambasada Rusiei în România nega atrocitățile făcute de soldații sovietici în țara noastră.
„În presa occidentală și cea românească apar periodic diverse publicații menite să-i denigreze pe ostașii Armatei Roșii care au eliberat de fascism țările Europei de Est și Europei Centrale.
În cadrul acestei perpetue campanii de propagandă, ostilii critici anti-sovietici și anti-ruși încearcă insistent să-i convingă pe oameni că Armata Roșie era o adunătură de tâlhari și violatori (…)”, se susținea în postare.
Pe de o parte, rușii susțin că e vorba de „mituri” fabricate de oponenții Kremlinului.
Amintesc până și de Constantin Tănase: un individ cu „atitudinea antirusă” care a creat mitul „Davai ceas, davai palton”.
Pe de alta, vin cu „”argumente care demontează „miturile”: acțiunile împotriva populației civile (violuri, jafuri) erau interzise în Armata Roșie și pedepsite prin executare.
Sfatul Ambasadei Ruse: „Oamenii să analizeze informațiile care apar în mass-media și să le compare cu faptele istorice verificate”.
Jaful oficial: peste 300 de milioane de dolari
Faptul istoric verificat este existența Convenției de Armistițiu , semnate în 12 februarie, 1944.
Convenția a fost mai mult decât un act de capitulare, a fost oficializarea jafului, la nivel de stat.
Printre prevederi, era stipulat ca Guvernul României să facă, în mod regulat, plăți cerute de către Înaltul Comandament Aliat (Sovietic), pentru îndeplinirea funcţiilor sale pe teritoriul românesc:
„În caz de necesitate va asigura folosinţa întreprinderilor industriale şi de transport a mijloacelor de comunicaţie, staţiunilor generatoare de energie, întreprinderilor şi instalaţiilor de utilitate publică, depozitelor de combustibili, petrol, alimente şi alte materiale sau servicii, în acord cu instrucţiunile date de către Înaltul Comandament Aliat (Sovietic).”
Aceeași Convenție prevedea ca pierderile pricinuite de operațiunile militare române Uniunii Sovietice să fie despăgubite de România: 300 milioane de dolari americani, plătibili în curs de șase ani.
Un alt punct al Convenției dădea liber la jaf militarilor sovietici: „Guvernul român se obligă (…) sa restituie Uniunii Sovietice (…) toate valorile materiale luate de pe teritoriile ei, în timpul războiului”.
Militarii sovietici s-au simțit astfel împuterniciți să fure din România tot ce le cădea în mâini, sub pretextul că luau „înapoi” lucrurile „furate” de români de la ei.
Rușii furau orice, dar preferau ceasurile
Atracția militarilor sovietici pentru ceasuri a fost consemnată de mai mulți scriitori ai vremii, din mai multe țări ocupate.
La noi, Mihail Sebastian scria în „Jurna”l: „Sălbăticie, teamă, neîncredere. Soldații ruși violează femeile. (…) Soldații opresc mașinile, scot afară șoferul și pasagerii, se urcă la volan și demarează. Magazine jefuite. În după-amiaza aceasta, la Zaharia, trei dintre ei au spart magazinul și au furat ceasuri.”
Sebastian, despre apetența militarii sovietici pentru ceasuri: „Ceasurile sunt jucăriile care le plac cel mai mult.”
Furau și din biserici
Jafurile, violențele, violurile, crimele comise de militarii ruși nu pot fi pe deplin cuantificate, însă în arhive au rămas mii de rapoarte depuse la Poliție de civilii agresați.
Sute de astfel de plângeri există în Arhivele Naționale ale României.
Din documentele consultate de jurnaliștii Europa Liberă, reiese că soldații ruși nu aveau nici o frică de pedepse.
Dădeau buzna în casele oamenilor, la orice oră, le spărgeau geamurile, pentru distracție, le furau tot ce aveau, de la bijuterii, ceasuri și bani, la fețe de masă, căciuli și cratițe.
Viorel Bozeșan din Orăștie declara pe 17 octombrie 1944: „M-am reîntors spre casă și am constatat că rușii mi-au devastat camera. (…) am constatat că îmi lipsește o căciulă, o flanea de lână, o pereche de pantaloni, un ceas Vecher și un brici”.
Arhivele vrâncene păstrează și ele nenumărate astfel de mărturii. Militarii ruși nu se abțineau nici cînd era vorba despre copii sau biserici.
În Focşani, un raport semnat de trei insitutuții care aveau în grijă copii consemna: „Trupele sovietice poposesc aici şi adesea intră în local sau curte, jefuiesc, strică, sparg ce întâlnesc şi pleacă luând cu ei bunuri de care nu au nevoie; se urcă la etaj, scot ferestrele cu geamuri (…), le aruncă jos în maşină, încarcă cu braţele arhiva, cărţile, rup robinetele ciuşmelelor, inundând localul”.
Nici bisericile nu erau ferite. Parohul Bisericii Donie consemna, în 1944, într-un raport către poliție:
„Poarta de la intrarea principală, distrusă, la Pridvor, 2 geamuri mari sparte, un Iconostas de stejar stricat, icoane de pe pereţi date jos şi profanate. În locuinţa paraclisierului, s-au găsit stricate o masă rotundă şi 3 scaune, pe care le-au stricat soldaţii ruşi, după ce au mâncat”.
Bețivi și violatori
Femeile din România trăiau un coșmar.
Din mărturia unei supraviețuitoare: „M-am ascuns o vreme cu celelalte lucrătoare din croitorie (…) într-o încăpere secretă (…) ieșeam numai noaptea să luăm apă și hrană. Tremuram toate să nu ne găsească. Copiii întrebau mereu de mine. Nu-i vedeam decât noaptea, când dormeau”.
Potrivit istoricului Tudor Roșu, într-o singură zi, 26-27 septembrie, 1944, în Alba au fost devastate 87 de magazine, 1.559 de locuințe, au fost furați 154 de cai, s-au înregistrat trei morți, doi răniți și 37 de femei au fost violate:
„La Alba Iulia, rușii au căutat alcool, până au găsit «paradisul» în pivnițele Episcopiei Roman-Catolice. După ce se îmbătau, căutau «hăzăici» (femei).”
În octombrie 1944, Comandamentul Sovietic de la Adjud a emis un ordin prin care femeile și fetele tinere trebuia luate să lucreze în Gara Adjud şi la spitalul de răniţi.
Dintr-un raport înaintat Prefecturii judeţului Putna aflăm ce făceau militarii sovietici: „Profitând de acest ordin, soldaţii ruşi iau fete sub pretextul că le duc la lucru, depărtându-se cu ele la distanţă, mai pe câmp, unde le necinstesc”.
În public, Moscova atribuia violurile unor „diversionişti îmbrăcaţi în uniforme sovietice”.
Fântâna Albă, un masacru premeditat
O cruzime fără margini a trupelor sovietice: mii de români omorâți, cu premeditare, în masacrul de la Fântâna Albă.
În urma semnării Pactului Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, Basarabia este revendicată de sovietici. La 28 iunie 1940, Armata Roșie ocupă Basarabia, Bucovina de Nord și ținutul Herței. Pe 2 august, 1940, este creată Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.
De-a lungul anului, mulți români au încercat să treacă granița impusă, înapoi în țară. Sovieticii au găsit, însă, „soluția” pentru oprirea exodului.
„Românii bucovineni au fost atraşi într-o cursă, ca să li se dea o lecţie exemplară tuturor celor care doreau să treacă graniţa în România”, povestește istoricul Ion Varta.
În primăvara anului 1941, NKVD (poliția secretă sovietică – n.r.) a lansat zvonuri că sovieticii ar fi permis trecerea înapoi în țară a românilor, printr-o anumită zonă.
Românii au crezut, mai ales că pentru germani și polonezi granițele se deschiseseră.
Mii de bucovineni fără apărare, mitraliați
Pe 1 aprilie, într-o zi de Paști, un grup de aproximativ 7.000 de bucovineni din 43 de localități ale Văii Siretului s-au adunat în centrul orașului Hliboca.
Aici, ofițerii NKVD le-au transmis că pot pleca liniștiți spre graniță, dându-le de înțeles că nu vor fi opriți de grăniceri.
Traseul le-a fost transmis cu exactitate.
La aproximativ trei km de graniță, la Fântâna Albă, au fost întâmpinați de grănicerii care au deschis focul asupra lor.
I-au mitraliat din plin, omorând în jur de 3.000 de oameni.
Unii s-au aruncat în Siret și au murit înecați, alții au fost vânați, în timp ce au fugit în pădure.
Femei și copii au fost legați de cozile cailor.
Răniții au fost aruncați, alături de morți, în gropi comune.
Gropi săpate dinainte.
