Documente de senzație: 12.000 de conturi bancare ale unor nazişti argentinieni, descoperite la Credit Suisse
Este într-adevăr o descoperire senzaţională deoarece, dincolo de mituri, poveşti, zvonuri imposibil de confirmat, avem acum datele incontestabile care ne vorbesc despre ceea ce ar putea fi doar un mic segment al operaţiunii pusă la punct de nazişti cu ajutorul simpatizanţilor lor din America de Sud, scrie jurnalistul Cristian Unteanu pe blogul său din Adevărul .
Reţele puternice şi extrem de bine finanţate care au permis fuga unora dintre capii regimului nazist şi a multora dintre fondurile imense obţinute prin jefuirea populaţiei din ţările ocupate, în primul rând a evreilor. Centrul Simon Wiesenthal a dat publicităţii o listă cuprinzând numele a 12.000 de nazişti care s-au instalat în Argentina începând cu anii ’30, organizaţia Simon Wiesenthal estimând că mare parte dintre aceştia au alimentat unul sau mai multe conturi bancare la Schweizerische Kreditastald, devenită Credit Suisse, cu sediul la Zurich.
„Estimăm că aceste conturi bancare – mult timp inactive – adăpostesc bani furaţi de la victimele evreieşti ale nazismului“, spun cei de la ONG-ul celebru pentru vânătoarea de nazişti care precizează într-un comunicat de presă extrem de documentat şi precis, că documentele au fost predate de un investigator argentinian, Pendro Filipuzzi (foto stânga, alături de Ariel Gelblung, director în cadrul Simon Wiesenthal Centre).
Se aminteşte că, în anii ‘30, regimul pro-nazist al preşedintelui argentinian Jose Felix Uriburu, poreclit „Von Pepe“ din cauza politicii sale evident germanofile dar şi cel condus de succesorul său Augustin Pedro Justo, au salutat prezenţa nazistă din ce în ce mai puternică din ţara lor. În 1938, ajunge la putere preşedintele Ortiz care dispune crearea unei „Comisii speciale de cercetare a activităţilor anti-argentiniene“, având ca scop principal denazificarea ţării.
Dar, spune comunicatul celor de la Centrul Wiesenthal, până în 1938 în Argentina existau deja în mod oficial 1400 de membri ai NSDAP/AO (Partidul naţionalist german/Organizaţii din străinătate) şi 12.000 de simpatizanţi ai acestora reuniţi în „Union Alemana de Gremios“, plus alţi 8000 afiliaţi altor organizaţii naziste.
„Acestea includ companii germane ca IGFarben (producătorul substanţei Zyklon-B folosită în procesul de exterminare a evreilor şi altor victime ale nazismului) sau în instituţii financiare precum „Banco Aleman Transatlantico“ şi „Banco Germanico del America del Sur“.
„Se pare că aceste două bănci au servit la transferul fondurilor naziste către Elveţia“ – a declarat dr. Shimon Samuels, directorul pentru relaţii internaţionale al Centrului Wiesenthal, adăugând că „multe dintre numele de pe listă erau trecute pe lista de companii aflate pe lista de sancţiuni a SUA şi UK în perioada celui de-al Doilea Război Mondial“.
Lista asta n-ar fi trebuit să mai existe. căci, după ce Comisa de anchetă reuşeşte să identifice ascunzătoarea în care se aflau listele de transferuri, ea serveşte la redactarea unui raport amplu în care erau incluse transferurile bancare şi care dă lista completă a naziştilor din Argentina.
Numai că, în 1943, în Argentina vine la putere Grupo de Officialos Unidos, mişcare politică pro-nazist condusă de Pablo Ramirez Menchaca, liderul unei miliţii fasciste, care dizolvă imediat Comisia de anchetă şi dă ordin să fie arse absolut toate documentele culese de ei, inclusiv, evident, lista cu nazişti prezentată Camerei Deputaţilor. Pedro Filipuzzi a găsit însă acum, într-un depozit din clădirea care a fost odată sediul naziştilor din Buenos Aires, o copie a listei cu cele 12.000 de nume (vezi foto, pagina de gardă şi două pagini cu nume) pe care o trimite Centrului Wiesenthal.
Este vorba despre 4063 de conturi, poate chiar mai multe: acolo au ajuns banii care se schimbau în Argentina căci, după cum se ştie, imediat după începerea războiului, în Germania era interzisă schimbarea mărcilor în dolari. Aşa că totul se făcea pe aceste „canale argentiniene“ şi, acum, surse încă imposibil de confirmat, vorbesc despre existenţa unei valori însumate de circa 35 de miliarde $...
Foarte interesantă, în acest context, povestea dezvăluită de ziariştii de la cotidianul elveţian Le Temps care spun că pe lista respectivă au identificat un nume extrem de important, Rodolfo Freunde, considerat drept şeful reţelei complexe care a permis fuga în Argentina a unor înalţi responsabili ai regimului nazist (Eichmann şi Mengele, printre alţii).
Freunde era preşedinte la Banco Alleman Transatlantica, a fost amic intim al fostului preşedinte argentinian Juan Domingo Peron (care-l numeşte consilier special) şi decorat de regimul nazist cu „Vulturul de merit“. După război va trăi ascuns în vila sa luxoasă de pe Tiger Island, lângă Buenos Aires, continuând să fie o interfaţă activă a zonei de afaceri între Argentina şi RFG.
„Conform presei argentiniene, care reia declaraţiile lui Pedro Filipuzzi, băiatul lui Freunde şi-a consacrat o bună parte din viaţă recuperării banilor din conturile elveţiene. Folosindu-se de funcţia de odinioară a tatălui său, Freude fiul a prezentat cel puţi 14 cereri de recuperare a banilor depuşi de tatăl său. La rândul lor, nepoţii lui Ludwig Freunde au cerut şi ei deschiderea conturilor, inclusiv printr-o cerere în luna ianuarie. Credit Suisse refuză să comenteze aceste informaţii.“
Dar o reacţie totuşi există, un comunicat transmis pentru AFP: „Între 1997 şi 1999, o comisie de experţi independenţi condusă de Paul A.Volcker a făcut o anchetă privind Credit Suisse alături de 60 de alte bănci în scopul de a identifica acele conturi care au putut sau probabil au aparţinut unor victime ale persecuţiilor naziste. Unică în felul său, această anchetă a fost rezultatul unei munci aprofundate a unui mare număr de specialişti şi care a permis să se traseze un tablou cât de poate de complet şi exhaustiv al conturilor bancare elveţiene ale victimelor. Cu toate acestea, vom studia şi această nouă problemă“.
Oricum, a început, nume după nume de pe această listă, o vastă anchetă internaţională în care sunt asociate mai multe organisme de presă, asta deoarece există un interes enorm privind originea fondurilor şi numele celor care, din Europa, au fost organizate transferurile către Argentina şi au finanţat „reţelele naziste din străinătate“, şi asta cu mult înainte de declanşarea războiului şi apoi, cel puţin la fel de mult timp, în susţinerea vieţii naziştilor şi familiilor lor.
