DOCUMENTAR: Papa emerit Benedict al XVI-lea împlineşte 95 de ani (16 aprilie)
Papa emerit Benedict al XVI-lea (Joseph Alois Ratzinger) s-a născut pe 16 aprilie 1927, în Marktl am Inn, Bavaria, Germania. Anii adolescenţei i-a petrecut în Traunstein, şi a fost convocat în forţele auxiliare antiaeriene în ultimele luni ale celui de-Al Doilea Război Mondial, potrivit catholica.ro .
Între anii 1946-1951, a studiat filosofia şi teologia la Universitatea din Munchen şi la Şcoala superioară din Freising. În 1951 a fost hirotonit preot, împreună cu fratele său, Georg Ratzinger. În 1953 a obţinut doctoratul în teologie cu o teză intitulată: "Poporul şi Casa lui Dumnezeu în doctrina Sf. Augustin despre Biserică ". Patru ani mai târziu a obţinut diploma de profesor universitar.
A predat apoi teologie fundamentală şi dogmatică la Şcoala superioară de filosofie şi teologie din Freising, apoi la Bonn din 1959 până în 1969, la Munster din 1963 până în 1966, Tubinga din 1966 până în 1969. Din 1969, a fost profesor de teologie dogmatică şi de istorie a dogmelor la Universitatea din Regensburg, şi vice-preşedinte al acestei instituţii de învăţământ.
În 1962, la vârsta de 35 de ani, a devenit consultor al Conciliului Vatican II, al arhiepiscopului de Koln, cardinalul Joseph Frings.
În martie 1977, papa Paul VI l-a numit arhiepiscop de Munchen şi Freising, iar la 28 mai 1977 a fost consacrat episcop. La 25 noiembrie 1981, a fost numit de către papa Ioan Paul al II-lea prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei; preşedinte al Comisiei Biblice şi al Comisiei Pontificale Teologice Internaţionale.
A fost relator la a V-a Adunare Generală a Sinodului Episcopilor (1980); preşedinte delegat la a VI-a Adunare Sinodală (1983). La 6 noiembrie 1998, a fost ales vice-decan al Colegiului Cardinalilor. La 30 noiembrie 2002, a fost ales decan al Colegiului Cardinalilor. A fost preşedintele Comisiei pentru redactarea Catehismului Bisericii Catolice (1986-1992).
A fost creat şi proclamat cardinal de papa Paul al VI-lea la 27 iunie 1977.
Cardinalul Ratzinger a condus oficierea slujbei religioase cu ocazia funeraliilor papei Ioan Paul al II-lea, la 8 aprilie 2005.
La 19 aprilie 2005, în a doua zi de Conclav, a fost ales drept al 265-lea papă, cu numele de Benedict al XVI-lea.
Solemnitatea inaugurării pontificatului a avut loc în Bazilica Sfântul Petru din Roma, la 24 aprilie.
În cei aproape opt ani de pontificat, papa Benedict al XVI-lea a făcut 24 călătorii apostolice în afara Italiei (21 de ţări l-au avut ca oaspete) şi 30 de vizite apostolice în Italia, arată Ercis.ro, preluat de www.catholica.ro .
A publicat trei enciclice ("Deus caritas est", despre iubirea creştină - 25 decembrie 2005; "Spe salvi", despre speranţa creştină - 2 noiembrie 2007 şi "Caritas in veritate" - 29 iunie 2009, despre dezvoltarea integrală), precum şi alte lucrări. Totodată, papa Benedict al XVI-lea a avut o deschidere specială faţă de mijloacele de comunicare. A acordat interviuri la diferite posturi de radio, a vorbit în direct la Radio Vatican, a trimis sms-uri tinerilor de la Zilele Mondiale ale Tineretului, a răspuns la întrebări în direct la televiziune. A încurajat mediile catolice, în general, să ducă evanghelia pe Internet, potrivit Ercis.ro .
Papa Benedict al XVI-lea a anunţat pe 11 februarie 2013 că se va retrage din funcţia de suveran pontif. Într-un discurs ţinut în faţa Consistoriului (întâlnirea formală a tuturor cardinalilor Bisericii Catolice) a declarat că în urma examinării conştiinţei şi-a dat seama că puterile sale nu mai sunt adecvate din cauza vârstei pentru îndeplinirea misiunii pontificale.
Din 28 februarie 2013 s-a retras din funcţie, deschizând calea alegerii papei Francisc.
După retragere, noul său titlu este acela de "papă emerit".
În 2021, papa emerit Benedict al XVI-lea a petrecut cea de-a 94-a aniversare a zilei de naştere în rugăciune şi odihnă în mănăstirea "Mater Ecclesiae", unde trăieşte de opt ani, după renunţarea istorică la pontificat. A fost prima sărbătoare fără fratele său Georg, decedat la 1 iulie 2020, la vârsta de 97 de ani, informează catholica.ro. AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: catholica.ro