DOCUMENTAR: Actorul Jack Nicholson împlineşte 85 de ani (22 aprilie)

DOCUMENTAR: Actorul Jack Nicholson împlineşte 85 de ani (22 aprilie)

Actor, producător, scenarist şi regizor, Jack Nicholson s-a născut la 22 aprilie 1937, la Neptune, New Jersey. A crescut, ştiind că bunica îi este mamă, mama sa reală, June Frances Nicholson, o dansatoare de revistă, fiindu-i prezentată drept soră mai mare, iar adevărul aflându-l abia în 1975. A urmat liceul Manasquan şi, deşi avea rezultate bune la învăţătură, nu a dorit să-şi continue studiile la Colegiu. A plecat la Los Angeles, în California, în 1954, unde June, cea pe care o credea încă sora sa, avea un apartament. Aici a prestat diverse munci cu o jumătate de normă, fie în magazine cu jucării, fie în cadrul unui departament de animaţie al studiourilor MGM.

A fost remarcat de producătorul Joe Pasternak, care i-a oferit un loc la cursurile de actorie ale lui Jeff Corey, cât şi posibilitatea de a se pregăti la teatrul The Players Ring. În perioada când a jucat în teatru, Nicholson a fost observat de producătorul şi regizorul, Roger Corman, care l-a distribuit în anul 1958 în filmul ''Cry Baby Killer'', în care a interpretat rolul unui adolescent, care se considera vinovat de o crimă, acesta fiind debutul său în cinematografie, potrivit www.jack-nicholson.info .



Timp de câţiva ani, nu a avut decât apariţii sporadice în seriale de televiziune şi în filme semnate de Roger Corman, printre care comedia neagră ''Little Shop of Horrors'' (1960), urmată de ''The Raven'' (1963), ''The Terror'' (1963), ''Back Door to Hell'' (1964), ''Ride in the Whirlwind'' (1965), ''The Shooting'' (1966), ''The St. Valentine's Day Massacre'' (1967). În 1967, a scris scenariul pentru ''The Trip'', iar un an mai târziu a fost co-scenarist pentru ''Head'' (1968). S-a aflat pentru prima dată pe scaunul regizoral în 1971, cu filmul ''Drive, He Said'' (1971).

Rolul care l-a consacrat a fost cel al unui avocat dependent de alcool, George Hanson, în filmul ''Easy Rider'' (1969), care i-a adus şi prima nominalizare la Oscar, pentru cel mai bun actor în rol secundar în 1970.


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen