Document/STUDIU Cum şi de ce a scăzut coeficientul de inteligenţă al românilor
Înapoierea sistemului de Educaţie şi migraţia masivă a creierelor de după anii 90 au dus la o scădere accentuată a performanţelor cognitive ale românilor până la nivelul pe care-l aveam după Al Doilea Război Mondial, arată un amplu studiu cu privire la evoluţia scorurilor de inteligenţă din România
Un studiu cu privire la evoluţia scorurilor de inteligenţă , realizat pe 12.000 de români, arată că după anii 89-90, atunci când nivelul înregistrat de ţara noastră a fost cel mai mare, a urmat o perioadă de scădere accentuată ce ne-a dus la nivelul pe care-l aveam după Al Doilea Război Mondial.
Bazat pe analiza Efectului Flynn, ce presupune o creştere constantă de la o generaţie la alta a scorurilor înregistrate la testele de inteligenţă, autorii studiului, profesorii Dragoş Iliescu şi George Gunnesch-Luca, susţin că declinul accentuat înregistrat la începutul anilor 90 coincide cu subfinanţarea sistematică a sistemului de Educaţie din România la care se adaugă migraţia creierelor din societatea noastră.
Cea mai mare creştere, între anii 1967-1977
Studiul a plecat de la datele culese timp de 16 ani din testele aplicate pe 12.000 de români, născuţi pe parcursul a 80 de ani. Prcatic, oamenii testaţi au fost născuţi de-a lungul a 80 de ani.
Astfel, media creşterii nivelului de IQ în România este de 3,4 puncte pe deceniu, peste media internaţională care e de 3 puncte la fiecare deceniu. Perioada de 80 de ani este împărţită în şapte generaţii, începând cu anii 1928 – 1945, prima generaţie post-război, apoi generaţiile Boomer-ilor, care cuprind românii născuţi între anii 1946 şi 1954 şi generaţia „late boomers”, a celor născuţi între ’55-’67, apoi generaţia decreţeilor, între ’67-’77, urmată de perioada târziu comunistă între ’78-’89, generaţia revoluţiei 1990-1995 şi în final generaţia democrată, 1995-contemporaneitate.
Analiza datelor arată că cea mai mare creştere înregistrată a fost între anii 67-77, datorată în special politicilor de alfabetizare desfăşurate de regimul comunist care a dus profesori la sate şi a avut o politică de finanţare a procesului de educaţie.
„Regimurile totalitare, prin natura lor, ating unele obiective mult mai repede întrucât reuşesc să concentreze resursele şi să forţeze politicile către un anumit scop – iar atingerea unui grad ridicat de alfabetizare era un astfel de ţel asumat. Prin urmare, un efect pozitiv a fost că pentru prima oară în istoria României procentul de alfabetizare a trecut de 90%. Acest lucru s-a datorat mai multor factori, însă un rol important l-a avut creşterea finanţării sistemului de educaţie de către regimul comunist. Ca o consecinţă, deja în anul 1973 aproape 91% din copiii cu vârste de 6-16 ani erau înscrişi la una dintre cele 2.465 de şcoli ce existau în România. Luate împreună, aceştia sunt factorii care, susţinem noi, ar fi putut influenţa dezvoltarea performanţelor cognitive şi să producă aceste diferenţe inter-generaţionale”, arată autorii în studiul „Time and generational changes in cognitive performance in Romania”, publicat luna trecută în revista academică Intelligence.
Scădere accentuată după anii 90
Lucrurile se schimbă însă radical după anii 90, atunci când se observă o scădere accentuată ce ne duce la un nivel similar cu cel avut la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial.
„Aceste rezultate susţin ipoteza că educaţia joacă un rol în înregistrarea unor creşteri în Efectul Flynn. Dacă ipoteza se susţine, atunci există aşteptarea unui efect Flynn negativ în România în perioada următoare, în contextul în care sistemul educaţional s-a chinuit cu reforme prost concepute şi rezultate slabe în ultimii 20 de ani.
Spre exemplu, rezultatele ediţiei din 2015 ale Programului PISA a Organizaţiei pentru Dezvoltare Economică şi Cooperare (OECD) au plasat România pe locul 48 din 70 de state participante, cu un scor mult sub media statelor OECD. Poziţia României în ceea ce priveşte Matematica şi abilităţile de citire şi înţelegere plasează România pe ultimul loc în Europa. O altă variabilă ce ar putea juca un rol important în explicarea acestor diferenţe negative între generaţii este migraţia masivă resimţită de România în ultimele decenii. Populaţia ţării a scăzut de la 23,2 milioane în 1989 la 19,8 în anul 2015, cu o rată de 7,3% pe an, una dintre cele mai mari din lume. Iar acest fenomen a fost condus de persoanele cu o înaltă specializare; aşa cum arată cifrele din 2015, aproximativ 480.000 de astfel de muncitori au părăsit România între anii 1997 şi 2013. Prin urmare, susţinem că ieşirea constantă a acestor persoane din rândul populaţiei analizate poate explica rezultatele noastre. O asemenea interpretare este consistentă cu datele recente ce arată o legătură cauzală între exodul creierelor cauzat de războiul civil din Siria şi o stopare a Efectului Flynn în această ţară”, se arată în studiul citat.
„Am revenit la nivelul de după Al Doilea Război Mondial. Noi suntem astăzi, educaţional, ca după Război. Revoluţia şi toate reformele de după au fost similare unui război”, declara profesorul Dragoş Iliescu într-un interviu cu privire la această scădere majoră.
Ştefan Vlaston expert în Educaţie: La noi, şcoala funcţionează încă după paradigma magister dixit, adică elevul trebuie să facă ce zice profesorul. Acum, însă, trebuie dezvoltate alte aptitudini, imaginaţia, gândirea critică, logica, munca în echipă.
Nu inteligenţa a scăzut, ci sistemul educaţional nu răspunde nevoilor
Experţii în Educaţie susţin că principala concluzie a scăderii masive la testele aptitudinale multidimensionale înregistrate în rândul generaţiei de după Revoluţie este că sistemul educaţional nu a fost unul care să răspundă aptitudinilor populaţiei.
„Ar fi un sofism să susţinem că concluzia acestei cercetări arată o scădere a nivelului de inteligenţă. Este greşit. Cred că mai degrabă putem susţine că sistemul nu a răspuns aptitudinilor native ale populaţiei. Până la urmă, vorbim de teste ce sunt concepute pentru a măsura o serie de aptitudini pe care sistemul nu le-a mai cultivat în rândul tinerilor. Iar cauzele pentru acest fenomen sunt sistemice şi numeroase. Putem vorbi de faptul că înainte de 1989 exista o infuzie de calitate în educaţie, atunci când profesorii erau obligaţi să lucreze în mediul rural. Apoi, în momentul în care Educaţia a încetat să mai fie o prioritate pentru decidenţii politici, ne-am trezit cu situaţia în care, în 30 de ani, am avut tot atâţia miniştri ai Educaţiei, fiecare încercând să vină cu propria reformă şi niciodată implementată până la capăt. Am rămas astfel în urmă, cu un sistem de Educaţie vechi care nu mai corespunde cerinţelor şi nevoilor tinerilor de astăzi”, este de părere Mircea Dumitru, fost ministru al Educaţiei în guvernul Cioloş.
Altfel spus, potrivit experţilor, după anii 90 şcoala din România nu a mai ţinut pasul cu schimbările accelerate ale acelor ani, iar noile generaţii nu au mai găsit stimulentele şi interesul pentru o paradigmă ce era deja depăşită. „Şcoala la noi nu a ţinut pasul cu ce se întâmpla în lume în acea perioadă, lucru care nu trebuie să ne surprindă din moment ce avem încă aceeaşi arhitectură curiculară de acum 50 de ani. Nici nu are rost să vorbim de subfinanţarea sistemului, de efectul major al abandonului şcolar, de rezultatele dezastruoase la testele PISA care ne arată că majoritatea elevilor nici nu înţeleg ce citesc. La noi, şcoala funcţionează încă după paradigma magister dixit, adică elevul trebuie să facă ce zice profesorul. Acum însă trebuie dezvoltate alte aptitudini, imaginaţia, gândirea critică, logica, munca în echipă, învăţarea continuă, lucruri care încă ne lipsesc. De aceea avem acest procent uriaş al elevilor care ajung la facultate. Doar 30% din aceştia îşi termină studiile universitare, restul se pierd pe drum. La noi, şcoala a rămas în nişte tipare anterioare, care poate că erau bune pentru economia planificată comunistă, dar care au eşuat revoluţia globalizării din anii 90. Astăzi suntem tot cam acolo. La orice liceu bun, 90% din elevii de clasa a XII-a au deja dosarele depuse la universităţi din Europa”, a explicat Ştefan Vlaston, expert în politici de Educaţie. Potrivit sociologilor, cauza unui asemenea eşec stă în faptul că la nivelul partidelor politice nu a existat un consens pentru un proiect pe termen lung pentru Educaţie.
„La noi, fiecare ministru, şi au existat vreo 30, a avut propria reformă. A existat vreodată un proiect pe zece ani, să zicem, cu privire la Educaţie? Să nu ne uităm doar la mediul rural, unde şcoala e cum e, dar putem vedea în oraşele mari ce bătaie e în rândul părinţilor pentru a ajunge la o şcoală bună. Am rămas cu un sistem anacronic într-o epocă în care copiii au acces şi interacţionează cu informaţia la o altă viteză. Avem încă o şcoală ce pune bazele pe teorie, acum când copiii noştri au nevoie să prindă curajul propriilor opinii. Dacă ne uităm şi la migraţia creierelor, cei cu expertiză, cei care au putut pleca înainte de aderarea la UE, atunci da, putem susţine o concluzie că România a fost în anii de tranziţie ca o ţară după război”, a declarat sociologul Vladimir Ionaş, scrie Adevărul.
