Document/Procurorii DNA sunt la CNAIR, bomba cu ceas a PSD!

Document/Procurorii DNA sunt la CNAIR, bomba cu ceas a PSD!

Procurorii DNA sunt la CNAIR, bomba cu ceas a PSD!

Pe biroul ministrului Transporturilor se află un document exploziv de la Direcția Națională Anticorupție. În urmă cu patru zile, în Ministerul Transporturilor a aterizat o adresă de la DNA Secția de Combatere a Corupției-document adresat Autorității de Management pentru Programul Operațional Sectorial „Transport” (AM POST).

Din documentul reiese că procurorii DNA instrumentează un dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, tentativă de obținere pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, obținere ilegală de fonduri care a produs consecințe deosebit de grave și efectuare de lucrări neautorizate în zona drumului public, fapte penale prevăzute de lege, privind derularea unor contracte pentru construcția autostrăzii Timișoara-Lugoj și a variantei de ocolire a orașului Timișoara la standard de autostradă.

Procurorii DNA au cerut situația detaliată a sumelor de bani plătite de CNADNR, în prezent Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pentru cele două proiecte, ca urmare a cheltuielilor efectuate și solicitate spre rambursare.



populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen