Document-ȘOC! Tăriceanu îi cere președintelui să RESPINGĂ propunerile făcute de Dăncilă!

Document-ȘOC! Tăriceanu îi cere președintelui să RESPINGĂ propunerile făcute de Dăncilă!

Document-ȘOC! Tăriceanu îi cere președintelui să RESPINGĂ propunerile făcute de Dăncilă!

Călin Popescu Tăriceanu i-a transmis preşedintelui Klaus Iohannis o scrisoare prin care îi solicită să nu accepte propunerile de miniştri formulate de Viorica Dăncilă, ci să ţină cont de articolul din Constituţie care prevede că este nevoie de un vot în Parlament în cazul schimbării structurii politice a Executivului.

Președintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a trimis câte o scrisoare primului-ministru Viorica Dăncilă și președintelui Klaus Iohannis, scrisori cu un conținut aproape identic, în care îi informează că membrii ALDE care au acceptat să intre în Guvern nu mai sunt  membri ai partidului odată cu acceptarea funcțiilor guvernamentale, în conformitate cu decizia Biroului Politic Central din 3 septembrie, prin care s-a decis ca toți cei  care nu se conformează deciziei de ieșire de la guvernare a ALDE sunt excluși din partid ”cu efect imediat”.

Tăriceanu invocă decizia Delegației Permanente a ALDE din 26 august în care s-a decis ieșirea de la guvernare a partidului ”cu o majoritate covârșitoare” de 83 de voturi pentru și două abțineri.

”De asemenea, în ședința din 3 septembrie, Biroul Politic Central al ALDE a hotărât, tot cu o majoritate covârșitoare, excluderea oricărui  membru care acceptă o desemnare din partea altui  partid într-o funcție publică fără acordul partidelor statutare. Prin urmar, persoanele care au acceptat nominalizările pentru funcțiile de miniștri sunt decăzuți din calitatea de membru ALDE, cu efect imediat”, se arată în scrisorile trimise de către Tăriceanu.

Finalul scrisorii sale diferă în funcție de destinatar. Astfel, președintelui Iohannis i se cere să țină seama de excluderea din ALDE a persoanelor nominalizate pentru posturi de ministru de către premierul Dăncilă, în conformitate cu prevederile articolului  85, alin. 3 din Constituție care stipulează: ”Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul 2 (numirea și revocarea miniștrilor – n.red.) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru.”

În schimb, finalul scrisorii către Viorica Dăncilă este altfel formulat: ”Constat cu regret că toate aceste manevre reprezintă încercări disperate de salvare personală și de a prelungi agonia Guvernului  pe care îl conduceți”.

Prin scrisoare, Tăriceanu anulează  temeiul legal prin care guvernul Dăncilă a încercat să evite un vot în Parlament pe restructurare și îi cere practic președintelui Klaus Iohannis să nu uzurpe atribuțiile Parlamentului  semnând  decretele de numire în funcție a noilor miniștri.

Trei membri ALDE l-au trădat pe Călin Popescu Tăriceanu, care anunțase ieșirea de la guvernare, și au acceptat propunerea premierului Viorica Dăncilă de a face parte din guvern. E vorba despre Grațiela Gavrilescu, care rămâne la Ministerul Mediului și vicepremier, Ion Cupă – la Ministerul Energiei (în locul colegului Anton Anton) și Ștefan Băișanu la Ministerul pentru Relația cu Parlamentul (în locul colegului Viorel Ilie).

Trădarea celor trei vine la scurt timp după plecarea lui Teodor Meleșcanu de la ALDE la PSD în schimbul postului de președinte al Senatului.



populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”