Document-ȘOC! Rise Project, amenințată de o instituție a statului cu amendă de 20 de milioane de euro dacă nu dezvăluie sursa informațiilor din TeleormanLeaks!

Document-ȘOC! Rise Project, amenințată de o instituție a statului cu amendă de 20 de milioane de euro dacă nu dezvăluie sursa informațiilor din TeleormanLeaks!

Document-ȘOC! Rise Project, amenințată de o instituție a statului cu amendă de 20 de milioane de euro dacă nu dezvăluie sursa informațiilor din #TeleormanLeaks! 

Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPCP) a cerut Rise Project să dezvăluie sursa informațiilor și imaginilor publicate în serialul de dezvăluiri #TeleormanLeaks, potrivit unor documente publicate de Rise Project pe contul de Facebook.

 Ziariștii Rise Project reclamă faptul că ”Gruparea Dragnea încearcă să intimideze RISE Project invocând legislația europeană, după ce ei înșiși au fost acuzați că ar fi furat bani europeni. Astăzi, prin această notificare, Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPCP) ne solcită divulgarea surselor în cazul #TeleormanLeaks și informații despre toate datele pe care le deținem. ANSPCD mai amenință cu penalități de 20 de milioane de euro în caz că nu furnizăm acces la sistemele noastre informatice”, arată Rise Project pe contul lor pe Facebook.

Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPCP) este condusă de Ancuța Opre, numită de Senat și urmărită penal de DNA pentru abuz în serviciu comis într-o funcție anterioară. Mai precis, Opre este acuzată că ar fi supraevaluat proprietăți când era șefa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P.), într-un dosar celebru, mai arată Rise Project.

Întrebat despre această cerere a Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Liviu Dragnea a refuzat să comenteze informația. ”Le-am spus celor de la Rise Project, mie îmi place de ei și când sunt penibili, habar nu am de demersul lor, nu am ce să comentez”, a spus Dragnea într-o conferință de presă.




populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…