DOCUMENT Salariile BUGETARILOR

DOCUMENT Salariile BUGETARILOR

Salariile bugetarilor vor crește în etape până în 2022, iar raportul dintre remunerația minimă și cea maximă va fi de 1 la 13, cu sporuri în limita a 30%. Cel mai mic salariu va fi 1.625 lei, iar salariul cel mai mare va fi 21.540 lei, conform măsurilor care vor fi incluse în noua Lege a salarizării bugetarilor, dezvăluie  Profit.ro .

Salariile demnitarilor de rang înalt vor fi înghețate, ca "gest de solidaritate", este indicat într-un document oficial. Conform ministrului Muncii, cel mai mare salariu va fi al președintelui, dar salariul premierului va fi redus cu 300 de lei față de nivelul actual.

Bugetul total pentru aplicarea Legii a fost calculat la 19,5 miliarde de lei, cel mai mic comparativ cu variantele anterioare.

Pentru funcțíi "greu ocupabile" (precum medicii și specialiștii din domeniul informatic) va fi acordat un spor de 30% la salariu, pentru a compensa salariile pieței private, plus un spor de 5% pentru performanță.

Creșterea medie a salariilor plătite din fonduri publice va fi de 37,3 % corelată cu creșterea economică prognozată. Masa salarială va crește de la 58 miliarde de lei în acest an la 60,1 miliarde de lei anul viitor și la 80 de miliarde de lei în 2022.

Activitățile vor fi clasificate pe 116 clase.

Impactul salariului minim asupra productivitatii muncii este negativ, o crestere a salariului minim de 10% ar determina scaderea productivitatii muncii cu 2,3% (analiza a Ministerului Muncii)

Impactul salariului minim asupra productivitatii muncii este negativ, o crestere a salariului minim de 10% ar determina scaderea productivitatii muncii cu 2,3%, se arata intr-o analiza a Ministerului Muncii citată de HotNews.ro.  "In anul 2015 existau 140.980 de firme considerate vulnerabile (in care salariul mediu brut anual este situat in jurul salariului minim brut anual, cu o abatere de pana in 10%), in care lucrau un numar de 468.804 salariati. In ultimul an al seriei, ponderea salariatilor din firmele vulnerabile in totalul salariatilor din firmele selectate era de 11,7%", se arata in document.

S-a lucrat cu trei scenarii privind raportul dintre cresterea salariului minim si cea a salariului mediu. In primul scenariu s-au luat in calcul pentru 2017 cresterea salariului minim cu diferite ritmuri: 4,8,12,16 si 20%. Una dintre concluzii este ca ponderea angajatilor platiti cu salariul minim va creste direct proportional cu procentul cu care creste salariul minim, scrie News.ro. Astfel, majorarea salariului minim de la 1250 la 1450 de lei va face ca ponderea celor cu salariul minim sa depaseasca 25%.

In scenariul in care salariul minim si cel mediu pe economie vor inregistra cresteri comparabile este posibil ca ponderea celor cu salariul minim in numarul total al angajatilor sa scada usor. A treia varianta presupune ca ponderea salariului minim in 2017 ramane aceeasi ca in 2016, adica de 21%.

Efectele asupra veniturilor ale cresterii salariului minim au fost evaluate ca pozitive. "Cresterea nivelului salariului minim brut garantat in plata are un efect pozitiv asupra venitului disponibil al gospodariei si contribuie la imbunatatirea nivelului de trai al familiilor din care fac parte salariatii care sunt retribuiti la salariul minim", se arata in studiu.

Pe de alta parte, in anumite cazuri, cresterea salariului minim va determina o scadere a beneficiilor sociale in cazul anumitor gospodarii care nu ar mai fi eligibile pentru anumite forme de sprijin acordate de stat. De asemenea, reducerea inegalitatii totale intre cei cu salarii foarte mari si cei cu salarii foarte mici va fi minima, de numai 1,6%

Efectele asupra saraciei vor fi mici in cazul majorarii salariului minim intrucat ponderea salariatilor saraci este redusa. La o crestere de 10% a salariului minim, rata saraciei in munca va scadea cu 5,4%, iar la o majorare cu 20%, cu 6,7%

Ce mai arata studiul:

Pana la inceputul anului 2011, dimensiunea economiei subterane a scazut lent, in timp ce din 2011 pana la sfarsitul anului 2013, putem mentiona o tendinta usor ascendenta. Pentru ultimele trimestre, a fost inregistrata o scadere usoara reliefand o pondere a dimensiunii economiei informale de 29% din PIB-ul oficial

Analizand evolutia salariului minim real si a activitatii economice informale de-a lungul perioadei 2000-2015, se poate constata existenta unei relatii de "miscare in tandem" reliefand o posibila relatie de echilibru pe termen lung

Chiar daca castigul salarial nominal brut va depasi valoarea de 6% cu cat s-a presupus ca va creste salariul minim brut, acest lucru ar putea sa conduca la scaderea ponderii angajatilor platiti la nivelul salariului minim, care in prezent este mult prea mare in numeroase activitati din economia nationala. Agentii economici micro si mici sunt puternic afectati de nivelul salariului minim actual.

Scaderea ponderii salariatilor incadrati la nivelul salariului minim in numarul total al salariatilor se poate realiza printr-o crestere mai lenta a salariului minim comparativ cu castigul salarial mediu brut (de exemplu, cand se estimeaza pentru un orizont de timp de un an o crestere a castigului salarial mediu brut de 7%, salariul minim brut pe tara va creste doar cu 5-6%).

Romania inregistreaza o valoare a salariului minim raportata la salariul median (valoarea aflata in mijlocul seriei de date studiata) de 53,1%, cu 14,7% mai mult decat cel raportat la salariul mediu (media aritmetica a seriei de date studiata). Asta inseamna ca salariul median este mult mai scazut decat salariul mediu, reprezentand 69,3% din acesta, conform datelor OECD. Mai mult decat atat, ponderea persoanelor cu un castig orar mai mic de 2/3 din castigul orar median, in 2014, este printre cele mai ridicate, comparativ cu alte tari.

Profilul salariatului incadrat cu salariului minim:

Barbat, in grupa de varsta 35-44 de ani si cu nivel educational mediu;
- Locuieste in Regiunile Sud Muntenia si Bucuresti-Ilfov;
- Contract pe durata nedeterminata (96,8%);
- Vechime in munca de sub in 1 an, in firme de mici dimensiuni, de 10-49 salariati sau vechime cuprinsa intre 1-5 ani de munca, in cadrul firmelor de dimensiuni medii;
- Angajat in urmatoarele domenii: administratie publica si aparare, asigurari si asistenta sociala; industrie alimentara; comert cu amanuntul; industrie extractiva, constructii, industria prelucratoare si transporturi; personal de ingrijire; conducatori de vehicule si operatori la instalatii si utilaje mobile;

Ocupatii detinute de salariatii remunerati cu salariul minim: Muncitori necalificati in industria extractiva, constructii, industria prelucratoare si transporturi (18,6%), Personal de ingrijire (9,1%), Conducatori de vehicule si operatori la instalatii si utilaje mobile (7,9%). Acestea sunt ocupatiile cu cei mai numerosi salariati, din total salariati, remunerati la nivelul salariului minim. I



populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!