Document. O decizie CCR de neconstituționalitate a completurilor de 3 judecători ar bloca activitatea Curții Supreme

Document. O decizie CCR de neconstituționalitate a completurilor de 3 judecători ar bloca activitatea Curții Supreme

O posibila decizie a Curtii Constitutionale (CCR) privind declararea ca neconstitutionala a procedurii de constituire a completurilor de judecata de 3 judecatori de la Inalta Curte ar duce la blocarea activitatii instantei supreme, dezvăluie jurnalistul Ionel Stoica pe  Ziare.com .

Consecintele directe ale unei astfel de decizii asupra proceselor:

- Incalcarea dreptului la un proces echitabil - sub aspectul depasirii termenului rezonabil de solutionare a cauzelor in toate domeniile: civil, penal sau contencios administrativ;

- Incalcarea principiului securitatii raporturilor juridice - daca s-ar ajunge la utilizarea unor cai extraordonare de atac de retractare, astfel cum s-a intamplat in cazul completurilor de 5 judecatori.

Aceasta este concluzia unei analize realizate de sefa Inaltei Curti, Cristina Tarcea, la solicitarea Avocatului Poporului, Victor Ciorbea.

Raspuns ICCJ catre Avocatul Poporului:

Demersul lui Victor Ciorbea

Avocatul Poporul a trimis o solicitare in care solicita sa i se spuna care a fost modalitatea de alcatuire a completurilor de trei judecatori, a celor "specializate" si a celor penale, civile si de contencios administrativ de la Inalta Curte, dar si consecintele unei posibile decizii CCR in cazul in care aceasta modalitate de alcatuire este declaratata neconstitutionala.

Solicitarea a venit dupa ce CCR a declarat neconstitutional modul in care au fost constituite completurile de 5 judecatori de la Inalta Curte. Imediat, ministrul Justitiei a spus ca sunt probleme si cu alcatuirea completurilor de 3 judecatori.

Ciorbea a trimis o solicitare similara si la CSM. "Considerentele deciziei CCR privind completurile de 5 judecatori nu pot fi extinse si in cazul altor completuri de la Inalta Curte sau de la celelalte instante judecatoresti", a fost raspunsul specialistilor din CSM.

"Se incalca principiul continuitatii"

Cristina Tarcea mai arata ca in conditiile in care s-ar trage la sorti in fiecare an completurile de 3 judecatori s-ar incalca principiul continuitatii, consacrat prin Legea 304/2004 privind organizarea judiciara si codurile de procedura civila si penala, principiu ce reprezinta una dintre garantiile dreptului la un proces echitabil, "prin prisma accesului la o instanta independenta si impartiala si a carui incalcare a fost sanctionata in mod constant de Curtea de la Strasbourg."

"Statul are o obligatie pozitiva de a organiza de o asemenea maniera activitatea judiciara, incat sa permita solutionarea cauzelor cu celeritate, fara impedimente rezultate dintr-o aplicare rigida a unor dispozitii legale de organizare judiciara sau de aplicare a unor dispozitii regulamentare", explica Cristina Tarcea.

Potrivit sefei Inaltei Curti, o posibila decizie a CCR privind declararea ca neconstitutionala a procedurii de constituire a completurilor de 3 judecatori "ar conduce la blocarea imediata a solutionari litigiilor aflate pe rol, al caror numar este foarte mare, avand in vedere competenta materiala a instantei supreme - care nu este una restransa in niciuna dintre materii - deoarece o noua reconfigurare a compunerii completurilor de judecata nu se va putea face in scurt timp".

Decizia ar afecta zeci de instante

In plus, s-ar impune operarea unor modificari legislative prin adoptarea unor noi norme la nivelul legilor si al regulamentelor.

"Totodata, o sesizare a Curtii Constitutionale ar trebui sa aiba in vedere si faptul ca o astfel de decizie va afecta nu numai activitatea instantei supreme, dar si a celorlalte instante din tara - curti de apel sau tribunale, intrucat modalitatea de compunere a completurilor de 3 judecatori, decurgand din prevederile Legii de organizare judiciara, este comuna la nivelul tuturor instantelor", precizeaza Cristina Tarcea.

Ar pune la indoiala deciziile definitive

Nu in ultimul rand, daca procedura constituirii completurilor de 3 judecatori este declarata neconstitutionala, se pun sub smenul indoielii toate hotararile pronuntate de acestea" si ar fi afectat principiul res judicata (autoritatea de lucru judecat - n.red.), iar aceasta, in conditiile in care ce se contesta nu este constitutionalitatea unui text de lege, ci lipsa unei prevederi care sa impuna constituirea aleatorie a completurilor colegiale".

Prin urmare, mai explica Cristina Tarcea, in contextul volumului actual de activitate al Inaltei Curti, "impactul unei astfel de solutii, posibil a fi adoptata la nivelul contenciosului constitutional (CCR- n.red.) referitor la modificarea procedurii de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecatori, ar fi unul major, cu consecinte imediate atat asupra actului de justitie, cat si asupra securitatatii raporturilor juridice si a drepturilor procesuale ale justitiabililor".

Cine ia cerut lui Ciorbea

Avocatul Poporului a solicitat punctul de vedere al Inatei Curti in acest caz la solicitarea mai multor persoane care au fost condamnate de Inalta Curte.

La mijlocul lunii februarie, Ciorbea a avut o intalnire cu avocatul Toni Neacsu, care o reprezinta pe Bombonica Prodana in dosarul Anagajarilor la DGASPC Teleorman, cu fostul europarlamentar Adrian Severin si cu notarul Jean Andrei.

Toader sustinea ca lucrurile sunt identice

Solicitarea lui Victor Ciorbea a fost depusa pe 18 februarie 2019, dupa ce Tudorel Toader a declarat ca Avocatul Poporului poate sesiza Curtea Constitutionala in acest caz.

"Vis-a-vis de completele de cinci, avem decizia Curtii Constitutionale care a constatat acel conflict juridic de natura constitutionala si imperativ a aratat ce trebuie de facut si Inalta Curte a procedat la constiturea legala a completelor de cinci. Ma intrebati de cele de trei. Prin analogie, lucrurile sunt identice.

Care-i deosebirea? Deosebirea faptului ca nu avem o decizie a Curtii Constitutionale care sa aiba in spate, sa se bazeze pe nelegala constituire a completelor de trei si analogia nu o putem pune in opera, dar oricand si oricine, Avocatul Poporului poate sesiza Curtea Constitutionala si cei care mai sunt in curs de judecata, in cai de atac sau in contestatie in anulare, daca mai au termenul sa nu fie expirat, pot ridica in fata instantei de judecata exceptia de neconstitutionalitate", a spus Tudorel Toader.



Citește și:

populare
astăzi

1 Nu, nu este o fantomă ceea ce vedeți, este noul coșmar al Rusiei și Chinei...

2 Adevărul despre poziția misionarului

3 Teorii ale conspirației după inundațiile catastrofale din Spania

4 Sexul oral, vinovat de creșterea numărului cazurilor unui tip de cancer. Care este explicația

5 Foarte interesante amănunte...