DOCUMENT Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență privind măsurile de relaxare care se aplică din 15 iunie

DOCUMENT Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență privind măsurile de relaxare care se aplică din 15 iunie

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat, joi, hotărârea prin care propune Guvernului măsurile de relaxare care se aplică începând din 15 iunie, printre acestea fiind şi mărirea la şase persoane a grupurilor pentru activităţi recreative şi sportive în aer liber, la 20 de persoane în cazul evenimentelor private organizate în spaţii închise şi la 50 de persoane maximum pentru cele în aer liber. Decizia privind prelungirea stării de alertă se va lua în prima ședință de Guvern de săptămâna viitoare.

Printre măsurile de relaxare prevăzute de Hotărârea CNSU se mai numără şi reluarea activităţiilor în centrele comerciale, cu precizarea că rămân închise restaurantele, cafenelele, locurilor de joacă, sălie de jocuri şi cinematografelor din interiorul mall-urile. Se reiau, de asemenea, activităţile balneare, se redeschid piscinele exterioare, sălile de sport/fitness, casele de pariuri, loteria.

Hotărârii adoptate de către CNSU:

HOTĂRÂRE NR 28 din 11.06.2020 privind propunerea unor măsuri de relaxare necesare în contextul epidemiologic actual, aplicabile începând cu data de 15.06.2020

Luând în considerare contextul epidemiologic actual, caracterizat de o scădere a incidenţei numărului de cazuri confirmate pe teritoriul naţional, respectiv de o menţinere relativ constantă, la o valoare aproximativă de 2%, a indicelui de confirmare, calculat prin raportarea numărului de teste pozitive la numărul total de teste efectuate în condiţiile în care stocurile de materiale şi echipamente medicale sunt suficiente pentru asigurarea capacităţii de gestionare a cazurilor confirmate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale şi a sistemului sanitar, având în vedere necesitatea de creare a condiţiilor socio-economice necesare relansării graduale a economiei naţionale, concomitent cu menţinerea unui nivel de alertă adecvat la nivelul componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) şi d) şi art. 8′ din OUG. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ale art. 20 lit. I) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 şi art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă,

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta HOTĂRÂRE:

Art.1 Se exceptează de la măsura de carantinare/izolare persoanele sosite din ţările stabilite pe baza analizei efectuate de Institutul Naţional de Sănătate Publică, aprobate prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

(2) Persoanele care vin în România din ţările care fac obiectul excepţiei de la carantinare/izolare prevăzută la alin. (1), dar care, înaintea plecării din ţara respectivă, nu au stat cel puţin 14 zile pe teritoriul acesteia intră în carantină/izolare la locuinţa/ locaţia declarată, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparţinătorii, după caz.

(3) Persoanele care fie au plecat din România şi petrec o perioadă mai scurtă de 14 zile în altă ţară exceptată de la măsura carantinării/izolării, fie au petrecut o perioadă de cel puţin 14 zile cumulativ în ţări exceptate de măsura carantinării/izolării nu intră în carantină/izolare la intrarea în România.

Art.2 Se exceptează de la măsura izolării/carantinării persoanele care intră în România pentru prestarea de activităţi medicale.

Art.3 Se măreşte la 6 numărul de persoane care nu locuiesc împreună şi care pot participa la activităţi recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, respectiv ciclism, drumeţii, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit şi alte activităţi recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, după caz, cu ministrul tineretului şi sportului, ministrul mediului, apelor şi pădurilor sau ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale.

Art.4 (1) Evenimentele private în spaţii închise se pot organiza cu participarea unui număr maxim de 20 persoane. (2) Evenimentele private în spaţii deschise se pot organiza cu participarea unui număr maxim de 50 persoane.

Art.5 Se măreşte la 6 numărul de persoane care nu aparţin aceleiaşi familii şi pot circula ori forma grupuri pietonale.

Art.6 Se pot relua zborurile către şi din ţările pentru care persoanele care sosesc în România sunt exceptate de la măsura de carantină / izolare, stabilite de Institutul Naţional de Sănătate Publică şi aprobate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Art.7 (1) Se reiau activităţile de comercializare cu amănuntul a produselor şi serviciilor în centrele comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici. (2) În interiorul centrelor comerciale prevăzute la alin. (1), nu se permite: a) activitatea restaurantelor, cafenelelor sau altor asemenea localuri publice, cu excepţia celor dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe minime de 2 metri între mese şi cel mult 4 persoane care nu sunt membri ai aceleiaşi familii la o masă. b) exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri şi a cinematografelor.

Art.8 Se instituie obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc, îngrijire personală, primire turistică cu funcţiuni de cazare, precum şi activităţi de lucru în birouri cu spaţii comune în sistem deschis, de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri şi al ministrului sănătăţii.

Art.9 Se reia activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a ştrandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau sălilor de sport/fitness, cu obligaţia respectării normelor de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, în baza căruia îşi pot desfăşura activităţile.

Art.10 Se reia activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de tratament balnear, cu obligaţia respectării normelor de prevenire stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii.

Art.11 Se permite desfăşurarea activităţilor în creşe, grădiniţe şi after-school pe perioada vacanţei de vară, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului educaţiei şi cercetării, al ministrului sănătăţii şi al ministrului muncii şi protecţiei sociale.

Art.12 Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, pentru punere în aplicare prin ordine şi acte administrative ale conducătorilor acestora.

Sursa foto: Guvernul României


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”