Document. DOVADA că punerea președintelui sub acuzare pentru înaltă trădare nu este o intoxicare. Draftul documentului există

Document. DOVADA că punerea președintelui sub acuzare pentru înaltă trădare nu este o intoxicare. Draftul documentului există

Document. DOVADA că punerea președintelui sub acuzare pentru înaltă trădare nu este o intoxicare. Draftul documentului există. El a fost difuzat, pe surse, la începutul lunii august, de site-ul lui Bogdan Chireac. Și distribuit ulterior, chiar de Dragnea, pe 12 septembrie, principalilor colaboratori.

Documentul îl învinovățește pe Iohannis de presupuse acte de insurecție, de „revolta împotriva instituțiilor care exercită puterea de stat”, de instigare și chemare la revoltă. 

Documentul a început să fie distribuit de Liviu Dragnea miercuri 12 septembrie a.c. la întâlnirea de la sediul PSD cu baronii locali. Documentul distribuit de Dragnea este același cu cel dat publicității de site-ul lui Bogdan Chireac, omul său de casă, la începutul lunii august.

Potrivit articolului 96 din Constituția României, Parlamentul îl poate pune pe președinte sub acuzare pentru înaltă trădare pe președinte cu două treimi din voturile senatorilor și deputaților – un prag imposibil de atins de PSD și ALDE în actuala aritmetică parlamentară. Coaliția PSD-ALDE are acum 248 de parlamentari din 465, adică puțin peste jumătate.

Draftul documentului de punere sub acuzare pentru înaltă trădare al președintelui Klaus Werner Iohannis:

 

 Câteva fragmente din document:

– Ca Presedintele Romaniei, Klaus Werner Iohannis, s-a instituit ca liderul formal si informal al acestor grupuri, a indemnat la revolta si la nespunere civica in mod sistematic si le-a asigurat acestora platforma politica si tactica in numele Functiei Prezidentiale;

 – Ca, in demersul sau, Presedintele a creat grava aparenta ca are legitimitatea de reprezentant al poporului, uzurpand functia Parlamentului – adevaratul reprezentant al poporului (art. 2, art. 61, art. 69 din Constitutie) -, Presedintele avand, potrivit art. 80 alin. 1 functia de reprezentant al statului, iar nu al poporului; – Ca Presedintele, prin aceasta uzurpare, a avut drept scop eliminarea Parlamentului din rolul sau de organ reprezentativ suprem al poporului (art. 61 din Constitutie) si substituirea acestuia cu o Autoritate Prezidentiala pretinsa legitim-insurectionala in numele poporului, ceea ce se defineste ca rasturnare a ordinii constitutionale;

– Ca, in cadrul aceluiasi plan, Presedintele a supus partidele care formeaza majoritatea parlamentara unor ample actiuni de demonizare prin tehnici de propaganda specifice acelorasi ani 20 si 30 ai secolului trecut, incalcand art. 8 din Constitutie care defineste partidele ca forme de manifestare a pluralismului in societate si garantii ale democratiei constitutionale; Ca, prin aceasta tactica insurectionala, Presedintele, pervertind puterea de stat cu care a fost investit (art. 80 alin. 2), a exclus partidele din procesul real de dezbatere si mediere si a militat pentru pierderea credibilitatii si functiei lor sociale; – Ca Presedintele, prin aceasta actiune brutala impotriva partidelor de guvernare a incalcat grav art. 2 din Constitutie, care consacra principiul alegerilor libere, si a sfidat rezultatul alegerilor parlamentare din 2016;

– Ca, sub conducerea Presedintelui, institutiile de forta semnatare ale Protocoalelor secrete, responsabile de activitatile de politie politica, s-au asociat actiunilor de strada de tip insurectional impotriva Parlamentului, contestand votul popular, instigand explicit la nesupunere civica si folosind puterea de stat impotriva statului de drept – fara contributia acestora actiunile impotriva ordinii constitutionale fiind cu neputinta de realizat;

– Ca, prin faptele mentionate mai sus, Presedintele Romaniei a pus in pericol in mod exceptional de grav securitatea nationala a Romaniei;

– Constatand faptele de o gravitate extrema ale Presedintelui Romaniei care a actionat in afara mandatului constitutional si a devenit principalul factor de destabilizare a societatii si statului, punand in pericol securitatea nationala, formuleaza:

Propunere de punerea sub acuzare a Presedintelui Romaniei, Klaus Werner Iohannis, pentru inalta tradare.

Parlamentul Romaniei dispune inceperea urmaririi penale impotriva Presedintelui Romaniei si constituirea Comisiei de ancheta parlamentara”, se arată în document.

Scenariu PSD. Președintele va fi pus sub acuzare pentru înaltă trădare!

Scenariu PSD. Președintele va fi pus sub acuzare pentru înaltă trădare! Vom avea alegeri prezidențiale în iunie-iulie. Deja a și fost desemnat procurorul care să-l pună sub acuzare pe președintele României Klaus Werner Iohannis. Conform scenariului, se estimează ca funcția de președinte să fie vacantată spre sfârșitul lunii iunie-începutul lunii iulie.



populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…