După cel de-al Doilea Război Mondial, națiunile s-au angajat să creeze o lume mai egală și mai respectuoasă față de lege. Acum, Rusia, China și SUA se întorc la un model mai vechi, în care țările puternice își impun voința, scrie Iaroslav Trofimov, în The Wall Street Journal.

În 1945, puterile aliate victorioase s-au reunit la San Francisco pentru a redacta o cartă pentru Organizația Națiunilor Unite, fundamentul unei noi ordini globale care ar fi făcut imposibil un nou război mondial. Carta proclama că toate țările au drepturi egale și nu vor mai recurge la „amenințarea sau folosirea forței împotriva integrității teritoriale sau independenței politice a niciunui stat”. Președintele Harry Truman le-a spus delegaților reuniți că „responsabilitatea marilor state este de a servi, și nu de a domina, popoarele lumii”.

Astăzi, aceste principii nobile par ciudate, dacă nu chiar irelevante, pe măsură ce lumea se întoarce la ceea ce s-a presupus a fi legea naturală a conducerii de stat încă din zorii istoriei: Cei puternici fac ce vor, iar cei slabi suferă. Rusia, unul dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU, se află de trei ani într-un război de cucerire în Ucraina, anexând părți ale țării și încercând să elimine independența celorlalte. Liderii ruși vorbesc deschis despre planurile lor privind alte state vecine, inclusiv membri ai Uniunii Europene și ai NATO.

China, un alt membru permanent al Consiliului de Securitate, sprijină mașinăria de război rusă și se pregătește de un război pentru preluarea Taiwanului, în timp ce intimidează Filipine și alte țări cu pretențiile sale privind Marea Chinei de Sud. Iar în SUA, președintele ales Donald Trump a început să se complacă în propria retorică imperialistă, amenințând în mod repetat că va absorbi Canada, Groenlanda și zona Canalului Panama.

Țările mai mici urmează exemplul marilor puteri. Turcia și Israelul își extind prezența militară în Siria ca urmare a prăbușirii regimului Assad. Azerbaidjanul amenință să elimine Armenia, despre care susține că a fost înființată pe pământuri istorice azere.

„Intrăm într-o nouă eră a cuceririi”

„Intrăm într-o nouă eră a cuceririi”, a declarat Sumantra Maitra, director de cercetare la American Ideas Institute, un think tank conservator din Washington, D.C. ”Marile puteri sunt din nou cele care trag sforile. Unele țări și-au dat seama devreme de acest lucru, altele nu, dar o vor face și ele în curând.”

Actuala renaștere a gândirii imperialiste reprezintă o inversare bruscă a ordinii post-Război Rece din ultimele trei decenii. După căderea Uniunii Sovietice, părea posibil ca omenirea să învețe în sfârșit să trăiască după un set de reguli universal recunoscute, cu câteva excepții neplăcute la periferie.

În prezent, conceptul unei ordini internaționale bazate pe reguli pare din ce în ce mai utopic - iar supraviețuirea Organizației Națiunilor Unite din ce în ce mai incertă. „Este o întrebare reală să te întrebi, la 80 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, dacă această structură poate fi salvată, de ce ar fi nevoie și dacă ar fi înlocuită”, a declarat ministrul norvegian de externe Espen Barth Eide într-un interviu.

„Aveți câțiva dintre noi cred că regulile ar trebui să se aplice întotdeauna, iar eu aș spune că țara mea este una dintre ele”, a spus el. „Îi avem pe cei care spun că acestea ar trebui să se aplice de cele mai multe ori, dar nu și atunci când ar dăuna cu adevărat aliaților lor. Și apoi avem multe țări care spun că ar prefera să nu avem aceste reguli, pentru că fără aceste reguli lumea ar fi mai ușoară pentru ele.”

Lumea va reveni la ceva asemănător cu Liga Națiunilor?

Mulți strategi și diplomați consideră că lumea va reveni la ceva asemănător cu Liga Națiunilor, care a apărut în Europa după războaiele napoleoniene de la începutul secolului al XIX-lea. În cadrul acestui sistem, lăudat de regretatul Henry Kissinger pentru prevenirea războiului global timp de aproape un secol, imperiile își recunoșteau reciproc sferele de influență la nivel mondial, inclusiv dreptul de a oprima și domina țările și popoarele mai puțin puternice din aceste sfere.

Doctrina Monroe din 1823 a fost versiunea americană a acestei idei, proclamând hegemonia Statelor Unite asupra Americilor și refuzul de a se implica în războaiele europene. Luna aceasta, Mike Waltz, viitorul consilier pentru securitate națională al lui Trump, a descris viziunea președintelui ales drept „Monroe 2.0”.

Declarațiile frecvente ale președintelui rus Vladimir Putin cu privire la o lume multipolară reflectă o nostalgie similară pentru puterea imperială din secolul al XIX-lea. Ideea de multipolaritate îi atrage pe mulți oameni din țările în curs de dezvoltare dornici să scape de dominația americană, dar în practică ar lua și mai multă putere de la națiunile mai slabe, a declarat diplomatul german Volker Perthes, fost subsecretar general al ONU.

„Veți avea câțiva poli la nivel global și apoi poli regionali, care vor face cu toții înțelegeri între ei în detrimentul majorității oamenilor”, a spus el. „Aceasta este o lume mult mai inegalitară și mai periculoasă”.

Ideea de a împărți din nou globul în sfere de influență nu este ceva ce națiunile mai mici sunt susceptibile de a saluta. „Cei care ar trebui să facă parte din ele, nu le place”, a declarat strategul indian de politică externă Raja Mohan, membru al Asia Society Policy Institute din New Delhi. „Acesta este motivul pentru care există problema Ucrainei astăzi sau problema din America Latină. Puteți spune Doctrina Monroe, dar întrebarea este cum o gestionați? Se poate face doar pe bază de seducție și acomodare, mai degrabă decât prin forța armelor.”

Sistemul ONU este din ce în ce mai depășit

Există un consens larg în întreaga lume cu privire la faptul că sistemul ONU este din ce în ce mai depășit. Regatul Unit și Franța, ambele puteri aliate în cel de-al Doilea Război Mondial, au devenit membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU în 1945 și, prin urmare, au drept de veto asupra deciziilor acestuia. Țările mult mai mari nu au acest drept, inclusiv India, Germania, Brazilia și Japonia. Tentativele de reformă au fost zădărnicite încă din anii 1960.

„Sistemul Națiunilor Unite a fost format când majoritatea țărilor lumii nu erau entități suverane și, fie că ne place sau nu, nu poate reflecta o reprezentare reală a realităților actuale ale lumii”, a declarat prim-ministrul din Barbados, Mia Mottley. „Dacă vrem să ne agățăm de trecut, ar fi bine să avem ochii în ceafă mai degrabă decât în față, pentru că vedem cum moare actuala ordine mondială”.

În timpul Războiului Rece, ONU a fost folosită de cele două superputeri rivale - SUA și Uniunea Sovietică - ca un instrument de cooperare în domenii în care interesele lor se aliniau. Acestea au inclus combaterea bolilor infecțioase, protejarea monumentelor culturale și limitarea conflictelor locale pe care nici Washingtonul, nici Moscova nu doreau să le escaladeze.

În anii 1990, pe măsură ce SUA ieșea triumfătoare din Războiul Rece și arcul istoriei părea să se aplece inevitabil spre libertate, ONU a înregistrat succese semnificative, punând capăt multor conflicte regionale și creând tribunale pentru crime de război în Rwanda și fosta Iugoslavie. La o conferință organizată de ONU la Roma în 1998, aproximativ 120 de națiuni au semnat statutul de instituire a Curții Penale Internaționale.

Dar atunci când CPI a abordat conflicte de importanță vitală pentru marile puteri, limitele sale au devenit evidente. În 2023, Curtea l-a inculpat pe Putin pentru crime de război în Ucraina, dar acest lucru nu l-a împiedicat pe președintele rus să fie onorat în China, Vietnam și Arabia Saudită. În octombrie anul trecut, chiar și secretarul general al ONU, António Guterres, a pozat pentru camerele de luat vederi în timp ce zâmbea și dădea mâna cu Putin în orașul rus Kazan.

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, inculpat anul trecut de CPI pentru crime de război în Fâșia Gaza, a continuat, de asemenea, să-și desfășoare activitatea ca de obicei. La Washington, Congresul controlat de republicani lucrează la sancțiuni americane împotriva CPI.

Alternativa la ONU

Cooperarea dintre marile puteri în cadrul ONU a început să se destrame după invazia americană din Irak în 2003 și s-a oprit după războiul la scară largă al Rusiei împotriva Ucrainei în 2022. În prezent, Consiliul de Securitate este în impas cu privire la toate problemele majore, ceea ce face ca organismul mondial să fie în mare parte irelevant.

„Noi nu suntem Organizația Națiunilor Unite. Noi suntem națiunile divizate”, a declarat senatorul republican James Risch din Idaho, care prezidează Comisia pentru relații externe a Senatului.

Cu toate acestea, este prea devreme să renunțăm complet la organismul mondial, a declarat Michael Keating, director executiv al Institutului European pentru Pace și fost diplomat al ONU în Somalia, Afganistan și teritoriile palestiniene. „Oamenii s-ar putea întoarce la ONU - sau la ceva foarte asemănător - după ce au trecut prin durerea de a realiza că ONU poate fi teribilă, dar alternativa la ea este și mai rea. Pur și simplu nu știu care este alternativa, în afară de o lume în care câinii se mănâncă între ei”, a spus el.