Dobrovolschi: Persoanele cu probleme penale nu au fost invitate la parada militară și la recepția de Ziua Națională
Purtătorul de cuvânt al președintelui, Mădălina Dobrovolschi, a anunțat joi că de 1 Decembrie vor fi organizate cu ocazia Zilei Naționale parada militară la Arcul de Triumf și o recepție la Palatul Cotroceni, unde nu au fost invitate persoanele cu probleme penale.
Parada militară va fi organizată de 1 Decembrie la Arcul de Triumf, de la ora 11,00.
"Vor fi defilări ale detașamentelor de militari din cadrul MApN, MAI, SRI, cât și de militari din țări partenere", a precizat purtătorul de cuvânt al președintelui.
Ea a subliniat că parada militară de 1 Decembrie este organizată în contextul centenarului intrării României în Primul Război Mondial, motiv pentru care va fi centrată pe prezentarea de tehnică militară esențială în dotarea sistemului național de apărare.
"Al doilea moment al manifestărilor dedicate Zilei Naționale, zilei de 1 Decembrie, reprezintă recepția de aici, de la Palatul Cotroceni. Această recepție va începe la ora 18,00 și va fi găzduită de președintele României, dl Klaus Iohannis", a indicat Dobrovolschi.
Ea a arătat că la parada militară au fost invitate 600 de persoane, iar la recepție — 500 de persoane.
AGERPRES