Doar 29% dintre francezi vor o Europă mai integrată (sondaj)

Doar 29% dintre francezi vor o Europă mai integrată (sondaj)

Doar 29% dintre francezi sunt în favoarea unei integrări mai puternice a ţării lor în Uniunea Europeană, o tendinţă "împotriva curentului", care contrastează cu opinia cetăţenilor altor două mari economii: Germania, cu 43% din cetăţeni în favoarea unei mai mari integrări în UE, şi Italia, cu 50%, potrivit unui sondaj de opinie citat de EFE.

Sondajul, realizat de IFOP pentru institutul Europa Nova şi ziarul Le Journal du Dimanche, este publicat cu puţine zile înainte ca Franţa să preia preşedinţia semestrială a UE şi pe fondul unei precampanii electorale polarizate în această ţară, unde vor avea loc alegeri prezidenţiale în aprilie 2022.

Studiul evidenţiază că sentimentul majoritar al francezilor este de a face parte dintr-o Europă a naţiunilor care să ţină mai mult cont de suveranitatea statelor (40%). Această tendinţă este mai mică în Italia (34%) şi în Germania (38%).

Cu toate acestea, o mare parte dintre francezi (31%) nu ştiu dacă preferă o UE mai integrată sau una în cadrul căreia statele membre să conteze mai mult. Această indecizie este mult mai redusă în Italia (16%) şi în Germania (19%).

Totodată, mândria de a fi european este mai mică în rândul francezilor (68%) decât în rândul italienilor (75%) şi germanilor (78%).

Autorii sondajului atribuie acest sentiment mai puţin european în Franţa sistemului prezidenţial al ţării, care "polarizează" opinia. "Dacă preşedintele se prezintă drept un proeuropean (cum este cazul lui Emmanuel Macron), detractorii săi se vor situa în general împotriva" a ceea ce el reprezintă, apreciază autorii sondajului.

În plus, contează şi modul în care tema imigraţiei se situează în dezbaterea publică, susţine Ifop.

"Accentul pus în Franţa asupra acestei chestiuni este paradoxal, pentru că el nu există nici în Germania, nici în Italia, două ţări care suportă o presiune a migraţiei mai ridicată decât cea din Franţa", arată autorii sondajului, care subliniază că tinerii francezi sunt mai puţin entuziaşti faţă de o Europă mai integrată.

Sondajul a fost realizat prin intermediul unui chestionar online în perioada 14-20 decembrie, pe un eşantion reprezentativ de 1.022 francezi, 1.002 italieni şi 1.003 germani de peste 18 ani, şi a avut o marjă de eroare de +/-3,1%. Analiza a fost publicată simultan în acest weekend în Le Journal du Dimanche, Corriere della Sera şi Frankfurter Allgemeine Zeitung. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri