DNA/ŞPĂGARUL violator de la ANATOMIE Iaşi a fost trimis în judecată

DNA/ŞPĂGARUL violator de la ANATOMIE Iaşi a fost trimis în judecată

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului PĂDURARU DUMITRU, conferențiar universitar, coordonatorul disciplinei „anatomie” din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, tentativă de viol și șantaj.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În zilele de 15, 23 si 26 ianuarie 2015, în calitate de coordonator al disciplinei „anatomie” din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași, inculpatul PĂDURARU DUMITRU a încercat să întrețină relații intime, iar ulterior, relații de aceeași natură cu o frecvență săptămânală, în tot cursul semestrului al doilea al anului universitar 2014-2015, cu o studentă de la Facultatea de Farmacie (denunțătoare în cauză), prin constrângerea psihică a acesteia, efectuată prin amenințarea cu faptul că nu va putea promova altfel examenul la disciplina „anatomie” (pe care urma să-l susțină cu el, în calitate de profesor examinator, cel mai târziu în vara anului 2015, cu ocazia reexaminării), precum și prin promisiunea că, în calitate de membru al comisiei de admitere la Facultatea de Medicină Generală din cadrul UMF Iași, îi va facilita acesteia promovarea examenului de admitere în cadrul acestei facultăți.
În ziua de 26.01.2015, inculpatul PĂDURARU DUMITRU a constrâns-o pe aceeași persoană vătămată, prin amenințarea explicită cu moartea, să nu spună nimănui despre cele întâmplate, în scopul obținerii unui folos nepatrimonial, constând în asigurarea confidențialității cu privire la faptele sale, astfel încât să evite tragerea sa la răspundere penală.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Iași, cu propunere de a se menține măsurile preventive dispuse în cauză.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”