DNA/Încă un REȚINUT în Dosarul CUMNATUL

DNA/Încă un REȚINUT în Dosarul CUMNATUL

Consilierul local ploiestean PSD Ionuț Ionescu a fost reținut, joi dupa-amiaza, de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) Ploiesti, dupa mai multe ore de audieri, surse judiciare citate de Agerpres afirmand ca in cauza este vorba de o acuzatie de luare de mita.

Ionut Ionescu a fost scos incatusat din sediul DNA Ploiesti, urmand a fi transportat in arestul preventiv al Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Prahova, el afirmand ca este vorba despre un denunt despre care nu poate vorbi pentru ca 'si-ar face rau singur'.

Comunicat DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pe 24 de ore, începând cu data de 19.03.2015, ora 16:30, până la data de 20.03.2015, ora 16:30 a inculpatului IONESCU IONUȚ CRISTIAN, manager al Unității de Implementare a Proiectului (U.I.P.), „Reabilitarea și modernizarea sistemelor de apă și canalizare în județul Prahova” în cadrul S.C. Hidro Prahova S.A., la data faptelor, cu privire la săvârșirea a 3 infracțiuni de luare de mită.

În ordonanța de reținere se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

În primăvara anului 2013, în contextul derulării unui contract de lucrări cu finanțare europeană având ca obiect „Reabilitare și extindere SEAU în orașele Sinaia, Breaza – STAP în orașele Comarnic și Sinaia, județul Prahova”), în valoare de 62.141.862,62 lei, inculpatul Ionescu Ionuț Cristian, a pretins suma de 1.000.000 euro, solicitând și plata cu celeritate a unui avans de 200.000 Euro din suma totală pretinsă, reprezentanților asocierii de firme câștigătoare a licitației.
Aceste sume de bani au fost pretinse de inculpat pentru a sprijini firmele respective pe parcursul derulării contractului, prin prisma atribuțiilor de serviciu pe care le avea în calitatea deținută, atribuții care presupuneau, în esență, coordonarea și controlul derulării procedurilor de achiziție și a efectuării lucrărilor după atribuirea contractelor, respectiv conducerea activității din punctul de vedere al managementului de contracte, managementului financiar și al implementării tehnice pentru toate componentele proiectului.
În urma refuzului acestora de a plăti comisionul în cuantumul cerut, inculpatul Ionescu Ionuț Cristian s-a deplasat la sediul unei dintre societăți, solicitându-i expres administratorului să plătească suma de 500.000 Euro către cealaltă firmă, pentru ca aceasta să iasă din asociere, lăsând să se înțeleagă faptul că o parte din bani urma să îi revină cu titlu de comision.
Reprezentantul firmei respective nu a fost de acord cu acest lucru.
În acest context, prevalându-se de prerogativele funcției deținute care-i permiteau influențarea modului de derulare a relațiilor contractuale cu asocierea menționată, inculpatul Ionuț Ionescu Cristian a determinat același administrator să subcontracteze lucrările către o societate pe care i-a indicat-o personal, fapt care s-a și întâmplat, fiind încheiat un contract de subantrepriză lucrări.
Pe de altă parte, exercitând presiuni prin folosirea inadecvată a prerogativelor funcției deținute în cadrul U.I.P., inculpatul Ionescu Ionuț Cristian a solicitat, în mod expres, directorului tehnic al aceluiași agent economic, ca societatea pe care o reprezenta în calitatea arătată, să cedeze și efectuarea lucrărilor obiect al contractului „ Extindere rețea de canalizare în localitățile Câmpina, Bănești, Vălenii de Munte, județul Prahova” (contract semnat la data de 29.10.2013, în valoare de 58.491.111,65 lei), încheiat cu S.C. Hidro Prahova S.A., tot în cadrul proiectului cu finanțare europeană, către o altă societate comercială indicată de acesta, fapt care s-a și întâmplat.

La data de 23 aprilie 2014, acest din urmă agent economic a subcontractat o parte din lucrări către o altă firmă, între inculpatul Ionescu Ionuț Cristian și administratorul firmei existând deja o discuție prealabilă cu privire la sprijinirea acestuia din urmă în obținerea de lucrări în cadrul proiectului cu finanțare europeană.
Ulterior, în aceeași lună, inculpatul Ionescu Ionuț Cristian i-a pretins aceluiași administrator, remiterea unei sume de bani cuprinsă între 3% și 7% din valoarea contractului de lucrări încheiat de SC Hidro Prahova SA (cca 1.000.000 euro), în schimbul ajutorului pentru obținerea contractului și pentru a beneficia în continuare de sprijinul lui, acordat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe parcursul derulării lucrărilor.
În cursul lunii mai 2014, în urma insistențelor repetate ale inculpatului, administratorul a ridicat din contul societății, o parte din suma pretinsă, respectiv 120.000 lei, bani pe care i-a remis lui Ionescu Ionuț Cristian în zilele de 22.05.2014 (50.000 lei), respectiv 25.05.2014 (70.000 lei).
Mai mult, în luna mai 2013, inculpatul Ionescu Ionuț Cristian a primit suma de 20.000 lei, pentru ca, în calitatea deținută, să favorizeze, în cadrul procedurii de achiziție publică, o societate comercială în vederea atribuirii unui contract de lucrări, având ca obiect „Reabilitarea și extinderea SEAU Vălenii de Munte, Mizil și Urlați, județul Prahova” (contract încheiat la data de 30.05.2013).

Inculpatului Ionescu Ionuț Cristian i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentat la data de 20 martie 2015, Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri