DNA/Directorul comercial de la Apavil Vâlcea a fost trimis în judecată

DNA/Directorul comercial de la Apavil Vâlcea a fost trimis în judecată

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului IONESCU ION, director comercial al SC Apavil SA Vâlcea, la data faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În rechizitoriul întocmit procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În intervalul septembrie 2014 – 08 ianuarie 2015, inculpatul Ionescu Ion, în calitate de funcționar public, director comercial al unei societăți cu capital integral de stat, a acceptat de la un denunțător, agent comercial, promisiunea primirii în numerar a sumei de 10.000 USD în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, respectiv atribuirea preferențială, prin achiziție directă, de contracte de achiziție publică, de către S.C. APAVIL S.A. Vâlcea în favoarea firmei sale. SC Apavil SA Vâlcea este o societate comercială cu capital integral de stat, având ca acționari Primăria municipiului Rm. Vâlcea, Consiliul Județean Vâlcea și unitățile teritoriale din raza județului.
În același context, inculpatul a acceptat să-i fie remis un procent de 15% din contravaloarea plăților care urmau să fie efectuate de SC APAVIL SA Vâlcea, în baza contractelor de achiziție publică încheiate ulterior cu societatea martorului denunțător, din care să fie scăzută suma în numerar de mai sus, care reprezenta un avans.
În baza acestei înțelegeri, inculpatul Ionescu Ion a primit efectiv de la martorul denunțător, în perioada de mai sus, sumele de 1.000 USD (septembrie 2014), 5.000 de lei (06.11.2014), respectiv 1.000 de euro și 20.000 lei (08.01.2015 – când s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante), cu mențiunea că suma de 1.000 de euro a fost pretinsă expres de inculpat în ziua de 12.12.2014 pentru o subordonată de-a sa, cu intenția de a fi folosită tot interes personal.

În cauză s-a dispus indisponibilizarea prin instituirea sechestrului asupra sumelor de 5.228 lei și 130 euro, proprietatea inculpatului Ionescu Ion, în vederea garantării executării cheltuielilor judiciare și a confiscării speciale.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Direcției Generale Anticorupție.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vâlcea, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…