DNA/Avocată din Vaslui, trimisă în judecată
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor:
SCAFARU MIHAELA ALINA, avocat în cadrul Baroului Vaslui, la data faptelor și CRAIU AUREL, în sarcina cărora s-au reţinut săvârşirea infracţiunilor de:
-complicitate la dare de mită şi
-complicitate la introducerea, în mod ilicit, de telefoane mobile și alte mijloace de comunicare la distanță, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de Internet, medii de stocare a datelor și alcool într-un penitenciar, în scopul folosirii lor de către deținuți;
ROTARIU FLORIN, deținut în Penitenciarul Iași, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de:
-dare de mită în formă continuată și
-instigare la introducerea, în mod ilicit, de telefoane mobile și alte mijloace de comunicare la distanță, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de Internet, medii de stocare a datelor și alcool într-un penitenciar, centru de reținere și arestare preventivă, centru de arestare preventivă, centru educativ și centru de detenție, în scopul folosirii lor de către deținuți;
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 23 aprilie 2015, inculpatul Rotariu Florin a promis suma de 1.000 euro (promisiune reiterată la data de 24 aprilie 2015) unui agent de penitenciar din cadrul Penitenciarului Iași, pentru ca acesta din urmă să introducă ilicit în incinta unității de detenție, bunuri (un număr de opt aparate telefonice mobile, un încărcător de telefon și o cantitate neprecizată de băuturi alcoolice) interzise la introducerea în penitenciar, disimulate în produse alimentare.
La data de 26 aprilie 2015, inculpata Scafaru Mihaela – Alina, avocat, în baza înțelegerii prealabile cu inculpatul Rotariu Florin (concubinul acesteia) a remis inculpatului Craiu Aurel suma de 1.000 euro și bunurile menționate mai sus, în scopul înmânării acestora agentului de penitenciar, în numele inculpatului Rotariu Florin, lucru care s-a și întâmplat în cursul aceleiași zile.
Ulterior, în cursul zilei de 27 aprilie 2015, bunurile respective au ajuns în posesia inculpatului Rotariu Florin.
Procurorii anticorupţie au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumei de 1.000 de euro şi asupra bunurilor mobile identificate asupra inculpatului ROTARIU FLORIN (8 telefoane mobile), cu ocazia constatării infracțiunii flagrante.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea conducerii Penitenciarului Iași.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Iași cu propunerea de a se menţine măsurile preventive şi asiguratorii luate în cauză.