DNA, veste PROASTĂ pentru GUVERN și ȘOBOLANII din MINISTERE
DNA și-a făcut secție separată pentru corupția la nivel înalt! Ministerul justiției a aprobat în 15 mai noul regulament de ordine interioară al DNA, regulament care îl abrogă pe cel din 2006 și care reorganizează activitatea Direcției.
Astfel, potrivit documentului, în cadrul secției pentru combaterea corupției din DNA se înființează câteva servicii noi, printre care cel pentru combaterea corupției în Justiție, serviciul pentru combaterea corupției la nivel înalt care la rândul lui va avea un biroul pentru infracțiunile din administrația centrală, unul pentru infracțiunile legate de achiziții publice și unul de combatere a infracțiunilor care aduc prejudicii bugetului public.
De asemenea, prin noul regulament se desființează birourile teritoriale ale DNA de la Slobozia, Satu Mare și Târgu Jiu, și este înființat unul nou la Baia Mare.