DNA: Udrea s-a prezentat pentru a i se schimba încadrarea juridică; starea de fapt nu a suferit modificări substanțiale

DNA: Udrea s-a prezentat pentru a i se schimba încadrarea juridică; starea de fapt nu a suferit modificări substanțiale

Procurorii anticorupție i-au adus la cunoștință, vineri, fostului deputat Elena Udrea că i-a fost schimbată încadrarea juridică din trafic de influență în formă continuată în cea simplă în dosarul privind presupusa mită de cinci milioane de dolari, starea de fapt reținută în acuzare neavând modificări substanțiale, precizează DNA într-un răspuns transmis la solicitarea AGERPRES.

"Elena Gabriela Udrea s-a prezentat astăzi (vineri — n.r.) la DNA pentru a i se aduce la cunoștință, în conformitate cu prevederile articolul 311 alineatul 3 din CPP, schimbarea încadrării juridice, respectiv faptul că, pentru una dintre infracțiunile reținute, respectiv trafic de influență, s-a înlocuit forma continuată cu cea simplă. Inculpatei i s-a oferit posibilitatea de a-și exercita dreptul de a da o declarație cu privire la acuzație", menționează DNA.

Sursa citată mai precizează că măsura preventivă dispusă în această cauză, respectiv controlul judiciar pe cauțiune, a încetat de drept, prin efectul legii (...), la expirarea duratei maxime pentru care putea fi dispusă în faza de urmărire penală.

DNA arată că, urmare a probațiunii administrate până în acest moment, starea de fapt reținută în acuzare nu a suferit modificări substanțiale.

Elena Udrea s-a prezentat vineri la DNA, aceasta afirmând, la ieșirea din sediul Parchetului, că au fost restrânse acuzațiile în dosarul privind mita de cinci milioane de dolari.

"Astăzi a fost un act de procedură normal, în opinia domnului procuror, de restrângere a acuzațiilor care erau formulate. Dar acest dosar este dosarul în care doamna procuror Iorga a spus public că s-au făcut presiuni asupra dânsei de către doamna Kovesi să mă rețină chiar dacă nu avea aviz de arestare din partea Parlamentului", a declarat Udrea.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”