DNA: Primarul unei comune din judeţul Neamţ, trimis în judecată pentru folosire de documente false

DNA: Primarul unei comune din judeţul Neamţ, trimis în judecată pentru folosire de documente false

Primarul comunei Hangu, din judeţul Neamţ, Gavril Lupu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis vineri AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Gavril Lupu, la data faptei şi în prezent primar al comunei Hangu, judeţul Neamţ, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis pe masa judecătorilor că, în perioada 2009 - 2010, Gavril Lupu, în calitatea de primar, ar fi depus cu rea-credinţă la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) mai multe documente cu un conţinut nereal, în scopul de a obţine în mod injust sume de bani în cadrul schemelor unice de plată, pentru suprafeţe de teren mai mari decât cele pe care le utiliza în realitate.

Concret, arată anchetatorii, Lupu ar fi cerut sprijin pentru suprafeţele de 622,32 ha şi 364,50 ha, deşi în realitate utiliza doar 332,66 ha, respectiv 197,21 ha, diferenţele fiind utilizate în scopuri agricole productive (păşunat cu animale proprii) de către mai multe persoane fizice şi juridice.

"Prin aceste demersuri, Consiliul Local Hangu ar fi obţinut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum de 1.084.804 lei", menţionează procurorii.

Potrivit DNA, în cauză, APIA s-a constituit parte civilă cu suma de 1.053.928 lei.

De asemenea, în dosar s-a dispus indisponibilizarea, prin aplicarea sechestrului asigurător, în cazul unui teren ce aparţine lui Gavril Lupu.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamţ, cu propunere de a se menţine măsura asigurătorie dispusă în cauză. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri