DNA: Primarul municipiului Lupeni, Cornel Resmeriță, trimis în judecată
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată a lui Cornel Resmeriță, primar al municipiului Lupeni, pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
Această cauză a fost disjunsă din dosarul în care au fost anchetate și ulterior trimise în judecată mai multe persoane, printre care și Elena Udrea, pentru mai multe fapte de corupție, inclusiv privind organizarea galei în care a boxat Lucian Bute.
În dosar au mai fost deferiți justiției Cristifor-Alin Condoiu, la data faptei șef al Biroului de achiziții și investiții din cadrul primăriei municipiului Lupeni, pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, și Miron-Dorel Gardean, la data faptei acționar majoritar și administrator al SC Termogaz Company SA, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
"La data de 11 noiembrie 2011, inculpatul Cornel Resmeriță, în calitate de primar al municipiul Lupeni, la instigarea inculpatului Miron-Dorel Gardean, a atribuit societății Termogaz Company un contract în valoare de 10.896.359,11 lei, finanțat cu fonduri ale Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, având ca obiect actualizarea proiectului tehnic și executarea lucrărilor de alimentare cu energie electrică a stațiunii turistice Straja", se arată într-un comunicat al DNA transmis AGERPRES.
Potrivit procurorilor, contractul a fost atribuit de Resmeriță și Condoiu cu încălcarea atribuțiilor de serviciu care le reveneau conform dispozițiilor legale privind achizițiile publice, prin alegerea procedurii de negociere fără publicarea unui anunț de participare și prin omisiunea de a estima valoarea contractului, ceea ce a dus la supraevaluarea prețului cu peste 3,3 milioane de lei. Suma reprezintă atât un prejudiciu adus bugetului primăriei Lupeni, cât și un folos necuvenit obținut de SC Termogaz Company SA.
"Mai mult, deși cei doi inculpați cunoșteau din proiectul tehnic, întocmit anterior de o firmă specializată, că alimentarea cu energie electrică a stațiunii se poate realiza cu o sumă mai mică, aceștia au acceptat prețul propus de Termogaz Company fără a-l supune unei cenzuri reale", se mai precizează în comunicat.
În urma anchetei a rezultat că cea mai mare parte a prețului, respectiv 8,1 milioane de lei, a fost achitată la data de 21 decembrie 2011, din fonduri alocate în regim de urgență de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului.
Primăria Lupeni s-a constituit parte civilă în dosar, iar procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea celor trei inculpați.
După finalizarea rechizitoriului, dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Hunedoara, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
AGERPRES/(AS — autor: George Onea, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)