DNA: Preşedintele CJ Iaşi, pus sub inculpare în dosarul privind numirea managerului la Şcoala 'Titel Popovici'

DNA: Preşedintele CJ Iaşi, pus sub inculpare în dosarul privind numirea managerului la Şcoala 'Titel Popovici'

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a fost pus sub inculpare de procurorii anticorupţie în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu numirea unui consilier al său, Vlad Baba, în funcţia de director interimar al Şcolii Populare de Arte "Titel Popovici".

În acest dosar se desfăşoară cercetări în legătură cu modalitatea în care Vlad Baba a fost numit manager în condiţiile în care acesta nu ar fi îndeplinit condiţiile legale de ocupare a acestei funcţii de conducere.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, marţi, AGERPRES, procurorii de la Serviciul teritorial Iaşi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă Costel Alexe sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, şi faţă de Radu-Gabriel Apetrei, şef Serviciu resurse umane şi salarizare din cadrul Consiliului Judeţean Iaşi, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Anchetatorii au pus în mişcare acţiunea penală şi faţă de Vlad Baba, consilier la cabinetul preşedintelui CJ Iaşi, detaşat ca manager interimar al Şcolii Populare de Arte "Titel Popovici", pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Faţă de Baba, arată DNA, s-a extins urmărirea penală şi pentru infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi permiterea accesului la informaţii nedestinate publicităţii, toate sub forma instigării. AGERPRES


populare
astăzi

1 Fotografie „naționalistă” pusă de fiul lui Călin Georgescu la profilul de WhatsApp. Cosmin a fost „umbra” tatălui său

2 VIDEO Trump, surprins de șosetele lui JD Vance, s-a oprit brusc din vorbit în cadrul unei discuții din Biroul Oval: „Încerc să rămân concentrat”

3 Ce pregătește Rusia? / Acumularea masivă de bombardiere strategice rusești în peninsula Kola

4 ALERTĂ Un document pregătit de un grup apropiat de FSB arată ce ar putea urmări Kremlinul prin negocierile de pace

5 Statele Unite au primit o listă cu pretențiile Rusiei pentru încheierea războiul în Ucraina. Ce a cerut Vladimir Putin