DNA: Piedone acuzat și de abuz în serviciu și fals intelectual
Procurorii DNA au dispus extinderea și efectuarea în continuare a urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale față de Cristian Popescu Piedone, fost primar al sectorului 4 București, pentru fals intelectual și abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în dosarul privind tragedia de la clubul Colectiv.
De asemenea, s-a dispus extinderea cercetării față de Aurelia Iofciu — șef Serviciu autorizări comerciale din Primăria sectorului 4 și față de Sandra-Ramona Moțoc — funcționar în cadrul aceluiași serviciu, la data faptelor, pentru complicitate.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis miercuri AGERPRES, în perioada 12 noiembrie 2014 — 30 ianuarie 2015, Piedone și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, cu încălcarea dispozițiilor legale privind apărarea împotriva incendiilor, prin aceea că a emis un acord și o autorizație de funcționare necesare desfășurării activității de către o societate comercială (alta decât SC Colectiv Club SRL).
DNA precizează că, pentru a autoriza funcționarea acestei societăți, Piedone a emis documentele administrative (acordul și autorizația de funcționare), prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului în sensul că firma respectivă îndeplinea cerințele legale necesare avizării.
"Inculpatele Iofciu și Moțoc l-au sprijinit pe primarul sectorului 4 în emiterea celor două acte administrative, cu încălcarea dispozițiilor legale și prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că cea din urmă le-a întocmit, iar prima menționată le-a avizat", susțin procurorii.
Cristian Popescu Piedone era inițial cercetat de DNA pentru abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizației de funcționare pentru clubul Colectiv.
Piedone a fost arestat preventiv pe 7 noiembrie împreună cu două funcționare din Primăria sectorului 4 — Aurelia Iofciu, șef Serviciu autorizări comerciale, și Luminița Larisa Ganea, funcționar în cadrul aceluiași serviciu, ambele fiind acuzate de complicitate la abuz în serviciu, însă ulterior cei trei au fost eliberați.
Potrivit DNA, în calitate primar, Piedone și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, constând în încălcarea dispozițiilor legale privind apărarea împotriva incendiilor, prin aceea că a emis acordul de funcționare 3909/14.01.2015 și autorizația de funcționare 369/14.01.2015 necesare desfășurării activității de către SC Colectiv Club SRL, la punctul de lucru din strada Tăbăcarilor nr. 7, sector 4 București.
Prin aceasta, Piedone a cauzat vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice și ale Primăriei, în urma cărora reprezentanții SC Colectiv Club, care au putut desfășura activități de alimentație publică, au obținut un folos necuvenit în cuantum de 62.298 lei.
Procurorii susțin că, pentru a autoriza funcționarea, Cristian Popescu Piedone a emis cele două acte administrative prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului în sensul că SC Colectiv Club SRL ar fi îndeplinit cerințele legale necesare avizării.
În același timp, cele două funcționare din Primărie, Aurelia Iofciu și Luminița Ganea, l-au sprijinit pe primar în emiterea celor două acte administrative, cu încălcarea dispozițiilor legale și prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că cea din urmă le-a întocmit, iar prima le-a avizat.
AGERPRES