DNA, pe URMELE lui Ghiță, a DAT de Ponta/„Mi-a arătat un mesaj: v.ponta@gmail.com“

DNA, pe URMELE lui Ghiță, a DAT de Ponta/„Mi-a arătat un mesaj: v.ponta@gmail.com“

Printre contractele anchetate de procurori în dosarele penale ale lui Sebastian Ghiţă se numără şi unele încheiate cu STS şi MAE. De asemenea, înregistrările realizate de un consilier local din Ploieşti arată că presiunile pentru încheierea contractului de la Comarnic cu firma cumnatului lui Ponta ar fi provenit, prin intermediul lui Ghiţă, chiar de la Penal.

Procurorii DNA îl acuză pe Sebastian Ghiță că a constituit un grup în care erau implicate 53 de firme și 24 de persoane de maximă încredere – rude și prieteni – prin intermediul cărora a rulat sume imense de bani și a prejudiciat statul român. Potrivit procurorilor,  mama deputatului, Ghiță Maria, era împuternicită pentru compania Asesoft Internațional, iar cumnatul său Anăstăsescu Cristian era acționar majoritar la aceeași companie. De asemenea, în această rețea se aflau numeroși colegi de liceu ai lui Sebastian Ghiță, dar și rude ale soției acestuia. Timp de patru ani, între 2010 și 2014, firmele controlate de Ghiță au facturat către unități bugetare suma de peste 86 de milioane de lei, fără TVA.

De asemenea, între 2012 și 2014, companiile controlate de Ghiță au facturat către compania SIVECO – beneficiara, la rândul ei, a unui număr mare de contracte cu instituții ale statului – suma de 83 de milioane lei. Procurorii DNA susțin că firmele controlate de Ghiță au constituit un grup care a acționat pentru prejudicierea fondurilor publice folosind diverse metode cum ar fi: „obținerea de documente care au justificat prețuri majorate artificial pentru bunuri și servicii livrate către unități bugetare, îngreunarea stabilirii modalității de utilizare a sumelor încasate de la unități bugetare, dar și din fonduri europene prin intermediul unei rețele de împrumuturi”, dar și plimbarea sumelor de bani proveniți din plăți de la buget prin paradisuri fiscale.

Bani europeni pentru împrumuturi personale

În raportul preliminar întocmit de DNA se arată că așa-numitul grup Ghiță-Asesoft a organizat între 2000 și 2015 pentru desfășurarea operațiunilor financiare un labirint de operațiuni și plăți în care intră sume provenind din fonduri publice în valoare de 129 milioane de lei și au fost scoase sume de bani către persoane juridice și fizice din cadrul grupului. Acestea aveau sediu în paradisuri fiscale cu scopul de a se sustrage controlului fiscal. Sumele retrase de apropiații lui Ghiță din contractele încheiate cu instituții bugetare sunt estimate de către procurori la 27 milioane de lei, 3 milioane de euro și 300 mii de dolari. Și în conturile lui Ghiță a fost deranj mare. Procurorii au arătat că acesta a împrumutat membrii grupului Ghiță-Asesoft (prieteni și rude) cu sume amețitoare: 70 milioane de lei, 90 milioane de euro, 20 milioane de dolari. Acesta constituie un aspect care dovedește dependența de Sebastian Ghiță a celor 24 de oameni care apar în acte ca și acționari. Procurorii arată că acesta a luat 120.000 de euro din fonduri europene pentru a plăti un împrumut al mamei sale și a cumpărat 11.000 de tigăi pentru care nu avea acte.

În încheiere, procurorii DNA arată că Ghiță a reușit să majoreze prețul unor bunuri și servicii prin achiziții succesive între companiile pe care le controla, crescându-le artificial prețul final la care cumpărau unitățile bugetare. Prejudiciul estimat în acest caz este de 7 milioane de lei. Rețeaua Ghiță-Asesoft ar fi prejudiciat bugetul local al municipiului Ploiești cu suma de 37 milioane de lei prin înregistrarea în contabilitate a unor operațiuni comerciale fictive.

DNA menționează că printre contractele importante ale grupului Ghiță-Asesoft cu bani publici sunt cele cu Ministerul de  Externe (contract de 18 milioane de euro pentru un sistem de gestionare a vizelor) și cu Serviciul de telecomunicații speciale într-un contract de 15,9 milioane de lei.

Denunţul şi înregistrările consilierului Ionuţ Ionescu

Problemele deputatului PSD Sebastian Ghiță cu justiția sunt tot mai complexe, iar în jurul lui gravitează nume importante din guvern printre care cel al ministrului Finațelor Publice, Eugen Teodorovici, dar și al Rovanei Plumb,  ministru al Muncii. În dosarul Hidro Prahova - care prevederea extinderea rețelei de apă și canalizare a orașului Comarnic - procurorii îl acuză pe Iulian Herţanu,  cumnatul premierului, de organizarea unui grup infracțional și deturnare de fonduri europene. În același dosar, deputații Sebastian Ghiță și președintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, sunt acuzați că ar fi exercitat presiuni și i-ar fi amenințat pe cei din conducerea Hidro Prahova, firma Consiliului Județean care derula proiectul european, pentru ca plățile către firma cumnatului premierului - Grossman Engeneering - să se facă urgent, deși lucrările nu erau în regulă calitativ și erau întârziate. În acest dosar au apărut noi stenograme, iar unul dintre oamenii de afaceri interceptați susțin că însuși premierul ar fi intervenit în favoarea firmei cumnatului său.

Consilierul local ploieștean, Ionuț Ionescu, angajat al SC Hidro Prahova a înregistrat o discuţie avută cu fiul patronului SC Romair Consulting, Bogdan Boeru şi a pus-o la dispoziţia DNA. “În cadrul discuţiilor purtate cu Boeru Bogdan am aflat de la acesta că intervenţia nervoasă a domnului Ghiţă despre care am relatat anterior ar fi plecat de la email-ul primit de la premierul Victor Ponta prin care se solicita urgentarea decontărilor către SC GROSSMAN ENGINEERING SRL. Din discuţia purtată cu Boeru Bogdan la 16.07.2013, dată la care Ghiţă Sebastian m-a apostrofat telefonic cu privire la faptul că aş fi un funcţionar nenorocit, prin aceasta am înţeles că din obsesia mea pentru respectarea legii aş fi încurcat anumite interese, tot acest schimb de documente şi verificări, atât ale consultanţilor, cât şi ale beneficiarului, iritând la nivelul cel mai înalt. În acelaşi context, ceream consultanţei să stabilească reguli foarte clare în scris, prin instrucţiune, în aşa fel încât să nu se lase loc de interpretări”, a declarat Ionuţ Ionescu.

Presiuni pentru plăţi

Din declarația lui Ionescu Ionuţ Cristian din 25.03.2015 făcută la DNA rezultă că: “Referitor la proiectul Cl6 - „Extindere reţele de canalizare în Comarnic precizez că atribuirea acestuia către Asocierea GROSSMAN ENGEENERING GROUP SRL - SC EUROCONSTRUCT TRADING 94 SRL s-a realizat înaintea numirii mele ca şef al UIP, inclusiv semnarea contractului. Pe parcursul derulării acestuia au existat mai multe situaţii tensionate între constructor, inginer şi beneficiar legate atât de intenţia antreprenorului de a modifica proiectul, dar și de urgentarea acceptarea unor situaţii interimare de lucrări şi certificatelor de plată. Relevantă consider că este situaţia din luna iunie 2013 când am relatat discuția telefonică în care mi s-au adresat injurii de către deputatul Ghiţă Sebastian şi discuţia ulterioară cu Boeru Bogdan, solicitată de cel prim menţionat, a cărei înregistrare ambientală am pus-o la dispoziţia organelor de cercetare penală odată cu denunţul.” Într-un dialog interceptat de Ionuţ Cristian în data de 16 iunie 2013 cu Boeru Bogdan cu care s-a întâlnit în parcarea unui mall reiese că premierul punea presiuni pentru efectuarea unor plăţi către firma controlată de cumnatul său…

„Mi-a arătat un mesaj: v.ponta@gmail.com“

Boeru Bogdan: Bun. Azi, telefon, personajul de poveste: “Salut, băi şefu”. “Băi, vino (neinteligibil), trebuie să vorbim de Prahova”. Şi într-o doară aşa zic: “Ce faceţi?” Io îi zic : ” Hai mă, că uite, trebuie să vorbim cu SEBI, că p…  mea, că (neinteligibil).” “ -Bine, vrei să vin cu tine?” “ -Păi, hai dacă vrei.” Şi am ajuns acolo. M-a luat Victor: “Tu cine eşti?”  “Ă… Fiul lui tata şi al lui mama.” Şi acuma începe să zică: “Băi, muncav-aş p…  voastră, faceţi voi ceva? Că să moară, să facă … îmi arată un mesaj: ”v.ponta@gmail.com, dacă înţelegi?”. „Bă, am crezut că face intenţionat, dar acum eu o iau personal, că nu se mai poate, că p…  mea. Subiectul: Grossmann, ăştia de la Comarnic, Grossmann.”  Îi f… în gât. ”

Că p…  mea, că nu-i daţi banii, că tra-la –la”.  Zic: ” Măi şefu, dă-mi (neinteligibil), noi am depus SIL-ul, alea … alea …”.

„Firma e a lui Victoraș“

Dintr-o altă stenogramă reiese faptul că firma Grossmann nu își făcea treaba și era pasibilă de anularea contractului. De asemenea, cei interceptați susțin că firma era a lui Victoraș, iar miniștrii Eugen Teodorovici și Rovana Plumb ar fi știut de problemele legate de întârzieri.

Ionescu Ionuț Cristian: Dar nu asta e problema. Deci, problema a fost următoarea: a fost chemat ăla mare de la Grossmann pentru că a venit hârtie de la minister de reziliere că nu se țin de treabă. Semnătură. Ministrul Mediului.

Boeru Bogdan: Adică ei știu că Grossmann ăsta e pe cai mari.

Ionescu Ionuț Cristian: Stai mă puțin, lasă-mă să îți spun tot până la capăt. Semnătura ministrului mediului și semnătura ministrului...

Boeru Bogdan: Dar cine i-a dat hârtia asta de ai zis tu?

Ionescu Ionuț Cristian: Ministrul Mediului (n.r.- Rovana Plumb) și ministrul Teodorovici (n.r.- Finanţelor). Da? Deci, direct de la ei.

Boeru Bogdan: Pe ce bază?

Ionescu Ionuț Cristian: Pe baza raportului inginerului care se depune trimestrial o dată cu facturile voastre la rambursare acolo scria că sunt întârziați. Eu le-am spus de o mie de ori ăstora: nu mai scrieți că sunt întârziați. Puneți-i să facă un grafic la sfârșit de lună și scrieți că sunt bine, înțelegi?

Boeru Bogdan: Deci, cu o zi înainte a venit Grossmann-ul la noi și din câte am înțeles, ți-am zis că Grossmann-ul e compania, e a lu ăsta, a lu Victoraș. Deci, e a lui.

Ionescu Ionuț Cristian: Da mă știu. Fratele lui soră-sa.

Boeru Bogdan: Nu fratele, soțul.

Ionescu Ionuț Bogdan:
Bărbatul lui soră-sa am vrut să zic. 


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…