DNA: Om de afaceri, acuzat că a beneficiat ilegal de peste 2 milioane de lei din bugetul UE

DNA: Om de afaceri, acuzat că a beneficiat ilegal de peste 2 milioane de lei din bugetul UE

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Ștefan Radu, administrator al unei societăți comerciale, pentru că a obținut în mod ilegal fonduri de peste două milioane de lei din bugetul Uniunii Europene.

Conform DNA, inculpatul este acuzat de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

"În perioada 2010 — 2014, inculpatul Radu Ștefan, în calitate de administrator al unei societăți comerciale cu obiect de activitate în domeniul agricol, cu ocazia depunerii cererii de plată unică pe suprafață, cu intenție, a determinat în anul 2010 o persoană să declare, fără vinovăție, că exploatează în mod legal suprafața de 0,87 ha teren, care, în realitate, avea alt proprietar, iar în anii 2011 — 2014 a făcut personal, cu rea-credință, declarații în acest sens. Suprafața respectivă face parte dintr-un bloc fizic declarat integral de inculpat la APIA — Centrul Județean Călărași ca fiind utilizat de societatea sa, în condițiile în care proprietarul de drept nu a arendat, concesionat sau dat în folosință acestuia terenul respectiv", spun procurorii.

În urma acestor demersuri, omul de afaceri a obținut pe nedrept suma totală de 2.665,55 lei, din care 2.068,99 lei din bugetul Uniunii Europene și 596,56 lei din bugetul național.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Călărași. Prejudiciul a fost acoperit în totalitate de către inculpat.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!