DNA: Ofiţer de poliţie judiciară reţinut pentru că ar fi cerut mită de 1,1 milioane euro

DNA: Ofiţer de poliţie judiciară reţinut pentru că ar fi cerut mită de 1,1 milioane euro

Procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea unui ofiţer de poliţie judiciară în cadrul IGPR - Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă, informează un comunicat DNA transmis sâmbătă AGERPRES.

"În perioada februarie - aprilie 2020, inculpatul Fleancu Marius-Aurelian, în calitate de ofiţer poliţie judiciară delegat să efectueze activităţi de urmărire penală într-un dosar la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), ar fi pretins în mod repetat suma de 1.100.000 euro, pentru sine, pentru procurorul de caz şi procurorul şef de secţie", potrivit ordonanţei procurorilor, citată în comunicatul DNA.

Banii ar fi fost pretinşi prin intermediar, de la o persoană vizată în dosarul în care ofiţerul fusese delegat să efectueze activităţi de urmărire penală, în schimbul promisiunii că acesta ar face cercetări într-un anume sens, astfel încât probele strânse să conducă la desfiinţarea concluziilor expertizei deja făcute în cauză şi în cele din urmă la o soluţie de clasare. Poliţistul s-ar fi angajat şi că va interveni la procurorul de caz şi la procurorul ierarhic superior, (asupra cărora a lăsat să se înţeleagă că ar avea influenţă) astfel încât să se dispună soluţia clasării, iar eventualele plângeri faţă de clasare să fie respinse, se menţionează în comunicat.

Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

El urmează să fie prezentat, sâmbătă, Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, mai precizează comunicatul DNA. AGERPRES / (AS - editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

4 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor