DNA nu mai cere arest la domiciliu pentru Viorel Hrebenciuc/Ioan Adam își recunoaște faptele
DNA a cerut marți judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, în cadrul procesului privind retrocedările ilegale de păduri, înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pentru Viorel și Andrei Hrebenciuc. Aceeași cerere a fost făcută și pentru fostul deputat Ioan Adam, pentru Paltin Gheorghe Sturdza și Dan Costin Bengescu.
Solicitarea DNA vine după ce Curtea Constituțională a decis pe 7 mai că măsura arestului la domiciliu în timpul judecătorii dosarelor în instanță este neconstituțională, deoarece nu se prevede un termen maxim.
La termenul de marți al procesului, Ioan Adam a depus o cerere prin care solicită să fie judecat prin procedura simplificată, el recunoscându-și practic faptele de care este acuzat în acest dosar.
Tot acum, fostul ministru al Justiției Tudor Chiuariu a cerut voie instanței să i se permită să plece din țară, în perioada 28 iunie — 5 iulie, pentru a participa la un congres de drept sportiv la Haga.
De asemenea, Chiuariu a spus că dorește să își petreacă în străinătate concediul, el achiziționând deja bilete la un festival de teatru de la Edinburgh.
Instanța a rămas în pronunțare pe cererile DNA, iar următorul termen pe fond al dosarului a fost stabilit pentru 16 septembrie, când va fi citit rechizitoriul în sala de judecată.
Viorel Hrebenciuc a fost trimis în judecată în ianuarie 2015 pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență și spălare a banilor, iar fostul deputat Ioan Adam este acuzat de instigare la abuz în serviciu, constituirea unui grup infracțional organizat, cumpărare de influență (3 infracțiuni).
De asemenea, au fost trimiși în judecată Lorand Andras Ordog, judecător în cadrul Tribunalului Covasna, Paltin Gheorghe Sturdza (beneficiarul retrocedării), Iosif Kadas, Constantin Bengescu, Andrei Hrebenciuc, Sorin Ion Iacob, Jănică Poenaru, Tudor Chiuariu (constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență, spălarea banilor), Ioan Gheorghe Varga, Daniel Constantin Călugăr, Ioan Mătășel, Gabriela Rodica Zaharia, Anca Roxana Adam (soția deputatului Ioan Adam, judecătoare la Tribunalul Brașov), Iulian Durlan (primar al comunei Căiuți, județul Bacău), Adam Crăciunescu (directorul general Romsilva).
Acuzațiile se referă la retrocedarea ilegală a 43.227 hectare teren forestier în județul Bacău în favoarea lui Paltin Sturdza și în defavoarea Romsilva.