DNA: Lucian Onea a cerut eliberarea din funcţie pentru a nu afecta credibilitatea şi prestigiul instituţiei

DNA: Lucian Onea a cerut eliberarea din funcţie pentru a nu afecta credibilitatea şi prestigiul instituţiei

Lucian Onea a cerut marţi eliberarea din funcţia de procuror-şef al DNA Ploieşti pentru a nu afecta credibilitatea şi prestigiul instituţiei, precizând că acuzaţia pe care anchetatorii Parchetului General i-o aduc "nu are corespondent în realitate", informează DNA.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis marţi AGERPRES, procurorul-şef al Serviciului teritorial Ploieşti, Lucian Onea, a transmis conducerii instituţiei o cerere de eliberare din funcţia de conducere pe care o deţine, având în vedere situaţia ivită ca urmare a anchetei demarate împotriva sa, pentru a nu afecta credibilitatea şi prestigiul instituţiei şi pentru a nu crea o vulnerabilitate la nivelul Serviciului Teritorial Ploieşti.

În cererea menţionată, arată sursa citată, acesta apreciază că acuzaţia care îi este adusă, de participaţie improprie la complicitate la infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare în dosarul aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, "este total nefondată şi nu are corespondent în realitate".

DNA informează că cererea a fost transmisă Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Lucian Onea s-a prezentat marţi la Parchetul General pentru ca procurorii să îi aducă la cunoştinţă acuzaţiile dintr-un dosar deschis pe numele său.

La ieşire el a precizat că anchetatorii urmează să administreze probe pentru aflarea adevărului.

"Mi-au fost aduse la cunoştinţă acuzaţiile. Urmează să administrăm probe în vederea aflării adevărului. Fiecare o să răspundă pentru faptele pe care le-a făcut", a spus Onea.

Totodată, Lucian Onea s-a declarat nevinovat în acest dosar.

Şeful DNA Ploieşti, Lucian Onea, şi fostul procuror DNA Mircea Negulescu sunt urmăriţi penal într-un dosar aflat pe rolul Parchetului General.

Potrivit unor surse judiciare, cei doi sunt acuzaţi de participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) a anunţat, pe 13 februarie, că procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică efectuează cercetări într-o cauză constituită în urma unei plângeri formulate după difuzarea înregistrărilor de la DNA Ploieşti.

"Secţia de urmărire penală şi criminalistică efectuează cercetări într-o cauză penală constituită ca urmare a înregistrării unei plângeri penale şi care vizează aspectele prezentate de către mass-media. Totodată, Inspecţia Judiciară - din oficiu şi la solicitarea preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii - efectuează verificări prealabile pentru a stabili dacă există indicii privind săvârşirea vreunei abateri disciplinare cu privire la aceleaşi aspecte", preciza PÎCCJ.

Postul de televiziune Antena 3 a prezentat, pe 11 februarie, mai multe înregistrări audio în care erau redate presupuse discuţii ale procurorului-şef al Serviciului Teritorial Ploieşti al DNA, Lucian Onea, cu fostul deputat Vlad Cosma, trimis în judecată într-un caz de corupţie, referitoare la falsificarea unor probe din dosare.AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!