DNA: Laurențiu Ciobotărică (CEO Târgu Jiu), trimis în judecată. Alți doi directori - deferiți justiției
Procurorii DNA Craiova l-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe Ion Laurențiu Ciobotărică, director general executiv al SC Complexul Energetic Oltenia (CEO) SA Târgu Jiu, pentru abuz în serviciu, alături de alți doi directori din instituție.
În dosar, au mai fost deferiți justiției Daniel Antonie, director Divizia Minieră, pentru abuz în serviciu, și Dorina Jianu, director Legislație și Guvernanță Corporativă, pentru complicitate la abuz în serviciu.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis joi AGERPRES, Laurențiu Ciobotărică, în calitate de președinte al Directoratului, și Daniel Antonie, în calitate de membru al Directoratului, în 22 decembrie 2015, au aprobat și acordat în mod nelegal unei persoane o compensație financiară constând în cinci remunerații fixe lunare avute de aceasta din urmă în calitate de membru al aceluiași Directorat, adică 128.100 lei.
"Cei doi au beneficiat de sprijinul inculpatei Jianu care a întocmit o opinie juridică favorabilă punctului de vedere al acestora. Concret, Ciobotărică, în înțelegere cu Jianu, nu a făcut altceva decât să amestece/să suprapună în mod intenționat diverse prevederi legale și situații de fapt pentru a crea confuzie și a da o aparență de legalitate acțiunilor lor ilicite. Anterior, această activitate infracțională a fost precedată de nenumărate demersuri inițiate de Ciobotărică, cel care, încă de la numirea sa în funcție, a încercat să se debaraseze de persoana compensată financiar în condițiile de mai sus, astfel încât să aibă posibilitatea numirii unei alte persoane agreate în aceeași funcție", susțin procurorii.
DNA menționează că cei trei inculpați au avut reprezentarea faptului că în atribuțiile Directoratului SC CEO SA nu intră aprobarea și plata vreunui gen de remunerație, această competență aparținând altui organism din cadrul societății respective.
Anchetatorii au constatat că, acționând în această manieră, aceștia au cauzat agentului economic cu capital de stat un prejudiciu de 128.100 lei, reprezentând contravaloarea plăților compensatorii acordate în mod nelegal fostului membru al Directoratului CEO.
Procurorii au instituit măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin celor trei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Gorj cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
AGERPRES