DNA: Inspectori de la RAR, reţinuţi pentru emiterea de ITP unor maşini pe care nu le verificau
Şapte suspecţi, printre care un inspector de la RAR Vaslui cu atribuţii de control şi supraveghere a staţiilor ITP, au fost reţinuţi, joi, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care sunt acuzaţi că, în mod organizat, contra unor sume de bani, ar fi atestat o serie de inspecţii tehnice periodice fără ca, în realitate, acestea să se desfăşoare, multe dintre autovehicule aflându-se de fapt în alte zone ale ţării, fiind nedeplasabile din cauza unor defecţiuni, ori erau chiar în afara ţării.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, procurorii DNA Iaşi au dispus efectuarea urmăririi penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând de joi, a lui Ionuţ Verman şi Sorin Apetri, inspectori tehnici autorizaţi în cadrul unor staţii ITP din Bârlad, respectiv Bacău, şi a altor patru persoane fizice, colaboratori, pentru infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, luare de mită în formă continuată (autorat sau complicitate), trafic de influenţă, fals intelectuali sau instigare la fals intelectual, dare de mită.
Totodată, anchetatorii l-au reţinut şi pe Marian Ursache, inspector DITP - SPNV din cadrul RAR Vaslui (cu atribuţii de control şi supraveghere a staţiilor ITP), pentru infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, luare de mită în formă continuată.
De asemenea, DNA a dispus control judiciar, cu interdicţia de a exercita activitatea şi de a părăsi judeţul Vaslui, faţă de Doru Săndulescu, inspector DITP - SPNV din cadrul RAR Vaslui, pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, luare de mită în formă continuată.
În acelaşi dosar, anchetatorii au dispus măsura controlul judiciar faţă de alte cinci persoane.
Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că Ionuţ Verman ar fi iniţiat constituirea unui grup infracţional organizat împreună cu alte persoane, în scopul săvârşirii de infracţiuni de luare de mită, trafic de influenţă şi fals intelectual. În perioada iunie 2020 - aprilie 2021, acesta ar fi coordonat activitatea de efectuare nelegală a inspecţiilor tehnice periodice în cadrul staţiei ITP din Bârlad la care lucra, în sensul că s-ar fi atestat, în mod nereal, realizarea inspecţiilor tehnice periodice a vehiculelor, fără ca acestea să se prezinte în staţie.
"Ionuţ Verman ar fi impus tarifele care urmau a fi plătite cu titlu de mită, indicând totodată persoanele de la care urmează a fi pretinse sume de bani, precum şi persoanele pentru care activitatea se efectua gratuit şi ar fi stabilit cum se împărţeau banii. Concret, acesta stabilea cât revenea fiecărui membru al grupului, inclusiv suma de bani care urma a fi remisă patronului societăţii, precum şi reprezentantului RAR Vaslui, Marian Ursache, care asigura protecţia grupului infracţional organizat, prin aceea că nu lua măsurile legale faţă de nereguli constatate în cadrul staţiei, referitoare la modalitatea nelegală de înscriere în fals a inspecţiilor tehnice periodice. Ceilalţi inculpaţi, persoane fizice, aveau roluri clar stabilite în relaţia cu clienţii care urmăreau să rezolve înscrierea unei inspecţii tehnice periodice, fără prezentarea vehiculelor (autoturisme, remorci, dube, sau vehicule de mare tonaj). De regulă, se percepeau câte 250 de lei pentru vehicule aflate în ţară şi 150 de euro pentru vehicule care nu se aflau ţară", se precizează în comunicat.
Procurorii mai spun că, întrucât staţia din Bârlad nu este autorizată decât pentru ITP pentru categoria a II-a de vehicule, inspectorii tehnici de aici au apelat la inspectorii din alte staţii autorizare RAR pentru situaţii în care era necesară inspecţia unor vehicule de mare tonaj (peste 3.500 kg) din categoria III-a. Astfel, a fost identificată o staţie ITP din judeţul Bacău la care inspectorul tehnic Sorin Apetri, în aceeaşi manieră, contra unor sume de bani, ar fi atestat, în mod nereal, efectuarea ITP pentru vehicule din categoria a III-a.
Certificatele de înmatriculare şi certificatul de inspecţie corespunzătoare vehiculelor care "trecuseră" ITP în modul descris mai sus erau transmise în colete, prin servicii de poştă rapidă, menţionează procurorii.
"Activităţile nelegale expuse anterior nu se puteau realiza fără sprijinul efectiv al inspectorilor de specialitate din departamentul DITP - SPNV din cadrul Registrului Auto Român Vaslui", explică DNA.
În acest context, arată anchetatorii, inspectorii de specialitate din cadrul RAR Vaslui, Marian Ursache (în perioada august 2020 - aprilie 2021) şi Doru Săndulescu (în perioada august 2020 - decembrie 2020), ar fi asigurat sprijin pentru activităţile infracţionale descrise, în schimbul banilor primiţi, direct sau indirect, de la inspectorii tehnici din cadrul staţiei ITP din Bârlad.
"Sumele de bani ar fi în cuantum de 100 de euro şi ar fi fost remise periodic (aproximativ de două ori pe săptămână) fiecăruia dintre inspectorii anterior menţionaţi, cu ocazia deplasărilor acestora în teren. În acest sens, ei nu ar fi luat măsurile legale de sancţionare şi ar fi oferit membrilor grupării date referitoare la activităţile de control desfăşurate pentru ca aceştia să-şi poate lua măsuri de precauţie", precizează procurorii anticorupţie.
Joi, şase dintre cei şapte inculpaţi urmează să fie prezentaţi Tribunalului Vaslui cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar unul (persoană fizică) cu propunere de arestare la domiciliu. AGERPRES