DNA i-a trimis în judecată pe Greblă și finii lui, domnii țigani

DNA i-a trimis în judecată pe Greblă și finii lui, domnii țigani

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

1. GREBLĂ TONI, senator în Parlamentul României și judecător la Curtea Constituțională, la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- trei infracțiuni de trafic de influență, dintre care una în formă continuată,
- efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția în scopul obținerii pentru sine și pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite,
- constituirea unui grup infracțional organizat,
- fals în declarații în formă continuată (13 acte materiale);

2. BÎRCINĂ ION, administrator al mai multor societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- cumpărare de influență,
- constituirea unui grup infracțional organizat;

3. PRUNDIANU MIHAI, administrator al unei societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de:
- cumpărare de influență;

4. GRECU GHEORGHE, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- complicitate la infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția în scopul obținerii pentru sine și pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite,
- spălare de bani;

5. DOLGHI VICTOR, cetățean din Republica Moldova, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de:
- constituirea unui grup infracțional organizat.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2010 – 2015, inculpatul Greblă Toni, aflat în exercitarea funcției de senator în Parlamentul României (2010 – 2013) și, ulterior, judecător la Curtea Constituțională (2013 – 2015), a pretins și primit de la omul de afaceri, inculpatul Bîrcină Ion, cu titlu de foloase necuvenite, următoarele:
- în perioada 2010 – 2015, folosința gratuită, service-ul și asigurarea pentru autoturismul marca BMW Seria 5, în echivalent de 56.070 euro;
- în perioada 2010 – 2015, folosința gratuită a unui post telefonic înregistrat pe o firmă, în cuantum de 24.648,11 lei;
- în 02.11.2011, suma de 1.200 lei ;
- în octombrie 2012, materiale electorale pentru campania electorală privind alegerile parlamentare pentru lipirea a 20.000 de afișe și alte materiale electorale, în cuantum total de 8.973,34 lei,
iar în schimbul acestor foloase necuvenite i-a promis inculpatului Bîrcină Ion că va interveni și determina diferiți funcționari publici – din cadrul societăților și companiilor naționale cu capital de stat, ministere, autorități publice centrale și locale – să îndeplinească și să urgenteze realizarea unor acte ce intrau în atribuțiile de serviciu ale acestora, astfel încât firmele controlate de inculpatul Bîrcină Ion (cu interese în domenii de activitate diversă – energie, transport fier vechi ș.a.) să obțină contracte comerciale sau alt tip de facilități comerciale.
În perioada 2008 – 2012, (punctual în legătură cu campaniile electorale din 2008 și 2012), inculpatul Greblă Toni a primit foloase electorale necuvenite în cuantum total de 100.000 euro (câte 50.000 de euro per campanie) de la inculpatul Bîrcină Ion, în schimbul promisiunii de a interveni și determina diferiți funcționari publici din cadrul companiilor și societăților naționale, respectiv autorități publice centrale și locale, să îndeplinească și să urgenteze realizarea unor acte ce intrau în atribuțiile acestora de serviciu în folosul firmelor controlate de cumpărătorul de influență, inculpatul Bîrcină Ion, cu interese în domenii de activitate diverse (energie, construcții, transport, fier vechi ș.a.),
În perioada 2009 – 2015, în calitate de senator (2008 – 2013) și ulterior judecător de Curte Constituțională (decembrie 2013 – 2015), inculpatul Greblă Toni a pretins și primit, direct și indirect, de la cumpărătorul de influență Prundianu Mihai mai multe foloase necuvenite în cuantum total de 481.276,42 lei, din care:
- 360.269,42 lei reprezentând investiții în curs consemnate în lista activelor unei societăți comerciale (un tractor cu remorcă și marfă aflată în custodie, respectiv contravaloarea a 80 de struți, materiale de tip tâmplărie PVC și alte materiale de construcție pentru reabilitarea clădirilor unei ferme din județul Gorj).
- 121.007 lei reprezentând cheltuielile salariale pentru un număr de șase angajați în perioada 2011 - 2015, pe firma Camera de Comerț și Industrie România – Japonia (care lucrau în realitate la ferma din Buduhala – Telești).
În schimb, Greblă Toni a promis că va interveni și determina diferiți funcționari publici din cadrul companiilor și societăților naționale, respectiv autorități publice centrale și locale, să îndeplinească și să urgenteze realizarea unor acte ce intrau în atribuțiile acestora de serviciu, în folosul firmelor controlate de cumpărătorul de influență Prundianu Mihai, cu interese în domeniul energiei.
În perioada 2010 – 2015, aflat în exercitarea funcției de senator în Parlamentul României și ulterior judecător la Curtea Constituțională, Greblă Toni a efectuat în fapt activități specifice calităților de asociat (perceperea de dividende), administrator (reprezentarea societății) și director general (operațiuni financiare ca acte de comerț), astfel cum sunt reglementate de Legea nr.31/1990 modificată, prin interpuși, încălcând dispozițiile legale privind incompatibilitățile aplicabile judecătorilor de la Curtea Constituțională și senatorilor.
Începând cu luna august 2014, inculpatul Greblă Toni a constituit un grup infracțional organizat împreună cu inculpații Bîrcină Ion și Dolghi Victor, având drept scop crearea unui mecanism de eludare a obligațiilor față de statul român în activitatea comercială de export produse alimentare către Federația Rusă prin interpunerea Turciei (stat care nu avea impuse sancțiuni economice de export, așa cum avea Uniunea Europeană din partea Federației Ruse pentru exportul de produse agro-alimentare). Acest mecanism avea ca premisă folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor de transport și comerciale falsificate (în sensul ascunderii provenienței reale a bunurilor – țară din Uniunea Europeană).
În perioada 2008-2015, inculpatul Greblă Toni, în funcțiile de senator și respectiv judecător la Curtea Constituțională, a omis să declare în cele 13 declarații de avere din datele de 15.12.2008, 21.05.2009, 25.10.2010, 12.05.2011, 30.05.2012, 15.10.2012, 18.12.2012, 13.06.2013, 18.12.2013, 06.01.2014, 11.06.2014, 05.02.2015, 10.02.2015, faptul că a dobândit de la o rudă, printr-un contract de donație, un teren în suprafață de 10.000 mp, situat în extravilanul com. Telești, jud. Gorj.

În perioada 2010 – 2015, inculpatul Grecu Gheorghe a înlesnit și l-a ajutat pe inculpatul Toni Greblă în săvârșirea faptei de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția (de senator și judecător de Curte Constituțională). Concret, acesta a acceptat să acționeze în mod ocultat și disimulat în sensul asumării, în mod nereal, a calității de proprietar al fermei, efectuând pentru Greblă Toni diferite acte de gestionare și administrare a fermei, inclusiv operațiuni financiare ca acte de comerț (negocieri, contracte ș.a.). Aceasta, în condițiile în care Grecu Gheorghe cunoștea care erau sursele de finanțare și cine era proprietarul fermei situate în extravilanul comunei Telești, jud. Gorj, respectiv Greblă Toni.
În perioada respectivă, Grecu Gheorghe a obținut ca folos propriu, din activitatea prestată, contravaloarea veniturilor salariale, în cuantum total de 34.335 lei. Aceste beneficii salariale necuvenite au fost plătite de inculpatul Prundianu Mihai prin Asociația Camera de Comerț și Industrie România – Japonia .

Aceste acțiuni ale inculpatului Grecu Gheorghe au avut drept scop atât mascarea existenței situației de incompatibilitate în care se afla senatorul / judecătorul Toni Greblă, cât și facilitatea obținerii, de către acesta din urmă, a foloaselor necuvenite provenind din administrarea fermei respective.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză asupra bunurilor aparținând inculpaților GREBLĂ TONI, BÎRCINĂ ION și GRECU GHEORGHE.

Se dispune disjungerea cauzei față de suspecții BÎRCINĂ ION, HĂHĂIANU HORIA, pentru celelalte infracțiuni în legătură cu care s-a început urmărirea penală.
De asemenea, se va disjunge cauza în vederea continuării cercetărilor față de suspecții IANCU IULIAN și ȘOVA LUCIAN, ambii deputați cu funcție de conducere în partid.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”