DNA: Fostul vicepreședinte CJ Iași Victor Chirilă, șase funcționari publici și un om de afaceri, trimiși în judecată

DNA: Fostul vicepreședinte CJ Iași Victor Chirilă, șase funcționari publici și un om de afaceri, trimiși în judecată

Victor Chirilă, fost vicepreședinte al Consiliului Județean (CJ) Iași și consilier județean la data faptelor, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și complicitate la fals intelectual.

În același dosar, care vizează ilegalități comise în legătură cu realizarea unui album de prezentare a județului Iași, au fost deferiți justiției și șase funcționari publici.

Este vorba despre Cosmina Râmbu și Oana Elena Țoptea, consiliere în cadrul Direcției Proiecte și Dezvoltare Durabilă din cadrul CJ Iași la data faptelor, acuzate de abuz în serviciu și fals intelectual în formă continuată, Irina Mihaela Rață-Hăpăleț, consilier în cadrul Direcției Proiecte și Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Județean Iași și membru al comisiei de recepție la data faptelor, acuzată de abuz în serviciu și fals intelectual, precum și de Luminița Căuș, Doinița Paula Hordilă și Daniela Maricela Lupu, membre în comisia de recepția la data faptelor, acuzate de abuz în serviciu și fals intelectual.

De asemenea, procurorii l-au trimis în judecată pe Neculai Ilie, reprezentant al SC Laser Co SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals intelectual.

Într-un comunicat al DNA transmis luni AGERPRES se arată că la nivelul Direcției Proiecte și Dezvoltare Durabilă — CJ Iași a fost redactat, în august 2013, caietul de sarcini în scopul achiziției prin procedura "cerere de ofertă" de servicii de tipărire materiale de promovare a județului Iași, contractul fiind adjudecat de SC Laser Co SRL și semnat la 27 septembrie 2013.

Potrivit documentației de atribuire, ofertei depuse de societate și contractului încheiat ulterior, serviciile de tipărire materiale de promovare a județului Iași ar fi trebuit să constea în: realizarea (concepție și design) a unui catalog de prezentare a județului în limba română și în limba engleză și tipărirea acestuia în 1.000 de exemplare, servicii în valoare de 169.000 lei; tipărirea unei broșuri, bilingve, cu proiectele CJ Iași, în 1.000 de exemplare (16.700 lei); tipărirea unui calendar de evenimente, corespondent anului 2014, în 1.000 de exemplare (8.400 lei); tipărirea unor mape de prezentare a județului, în 1.000 de exemplare (8.400 lei); tipărirea unor hărți turistice, în 5.000 de exemplare (42.000 lei); realizarea unor magneți, 300 de bucăți (3.300 lei); realizarea (concepție și execuție) unui film de prezentare a județului, în 1.000 de exemplare DVD (27.000 lei); furnizarea a două bucăți suport broșuri (aprox.1.700 lei); furnizarea a 200 stick-uri USB, tip business — card, personalizate (5.960 lei); furnizarea a 2.000 de pixuri metalice și de plastic, personalizate (18.000 lei); realizarea a 6.000 de sacoșe de carton și de plastic personalizate (29.000 lei); o prezentare în format 'PowerPoint' a proiectelor județului Iași, română și engleză (5.622 lei).

În data de 19 decembrie 2013, între CJ lași și SC Laser Co SRL a fost încheiat un proces verbal de predare-primire, în cuprinsul căruia s-a consemnat predarea către autoritatea contractantă a unui număr inferior de repere comparativ cu cel prevăzut în contract, respectiv 11 din cele 16 repere. Astfel, nu au fost predate și primite albumele de prezentare, broșurile, DVD-urile cu filmul de prezentare, machetele cu proiectul conceperii și design-ului acestora.

Reperele nepredate au o valoare totală, conform contractului, de peste 213.000 lei.

"În luna decembrie 2014, inculpatul Chirilă Victor, având funcția de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Iași, deși nu mai avea calitatea de vicepreședinte al Consiliului Județean Iași, i-a ajutat pe ceilalți inculpați, persoane care făceau parte din comisia de recepție să ateste, în mod nereal, că toate bunurile au fost primite, semnând în locul președintelui Consiliului Județean Iași și aprobând procesul verbal de recepție cantitativă și calitativă. Procesul verbal de recepție a fost semnat și de inculpatele Rață Hăpăleț Irina Mihaela, Țoptea (fostă Hanganu) Oana Elena și Râmbu Cosmina, în calitate de consilieri în cadrul Direcției Proiecte și Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Județean Iași", se precizează în comunicatul DNA.

Potrivit procurorilor, în cuprinsul documentului datat 7 ianuarie 2014 s-a menționat, în mod nereal, faptul că la data de 19 decembrie 2013 fuseseră livrate 1.000 de albume de prezentare a județului Iași, 1.000 de broșuri, 1.000 de DVD-uri, filmul de prezentare a județului Iași, machetele cu proiectul conceperii și design-ului albumelor de prezentare a județului Iași, repere cu o valoare totală de 213.005 lei.

"La data de 19.12.2014, inculpatul Aivănoaei Constantin Alin, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Iași, efectuând verificări superficiale cu privire la documentele justificative menite să justifice lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor publice aferente contractului mai sus-amintit, a semnat în locul președintelui Consiliului Județean Iași mai multe documente, prin care suma de 334.800 lei a fost virată SC Laser Co SRL", se mai arată în comunicat.

În același context, în martie 2015, între inculpata Cosmina Râmbu, o altă persoană și inculpatul Ilie Neculai a fost încheiat un proces verbal antedatat, prin care se atesta în mod nereal faptul că un număr de 948 albume fuseseră restituite către Sc Laser Co SRL în vederea actualizării gratuite a unor date și fotografii privind Aeroportul Internațional Iași.

"De asemenea, inculpatele în calitate de consilier în cadrul Direcției Proiecte și Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Județean Iași sau membru al comisiei de recepție au mai întocmit și alte documente, cunoscând faptul că o parte din bunurile respective nu fuseseră livrate, urmărind ca S.C. Laser Co S.R.L. să poată încasa, în mod nelegal, plata acestor bunuri și, totodată, să nu poată fi obligată la plata penalităților în cuantum de 0,1% din contravaloarea serviciilor rămase de executat, pentru fiecare zi de întârziere, de la data scadenței obligațiilor asumate prin contract și până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor, penalități care curgeau de drept", mai susțin procurorii.

Activitățile infracționale au avut ca rezultat producerea unui prejudiciu de 213.005 lei județului Iași, la care se adaugă contravaloarea penalităților, rezultând, conform procurorilor, un prejudiciu total în cuantum de 391.955 de lei.

Prejudiciul s-a produs prin plata nelegală a sumei respective din bugetul unității administrativ teritoriale și prin împiedicarea perceperii penalităților, precum și obținerea unui folos necuvenit în același cuantum pentru firma respectivă.

Procurorii anticorupție au încheiat cu inculpații Constantin Alin Aivănoaei și Luminița Căuș câte un acord de recunoaștere a vinovăției, în sarcina acestora reținându-se săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, respectiv fals intelectual.

"În prezența apărătorilor aleși, inculpații Aivănoaei Constantin Alin și Căuș Luminița au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, că acceptă încadrarea juridică pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, că sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor stabilite, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv 1 an închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani", se precizează în comunicatul DNA.

Procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpaților, dosarul fiind trimis spre judecare Tribunalului Iași.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…