DNA: Fosta șefă a Judecătoriei Răcari, trimisă în judecată într-un nou dosar alături de doi foști primari
Fosta șefă a Judecătoriei Răcari, din județul Dâmbovița, Florica Mihalcea, a fost trimisă în judecată de procurorii DNA Ploiești într-un nou dosar, aceasta aflându-se deja în detenție pentru executarea unei alte pedepse.
Potrivit unui comunicat de presă al DNA, emis joi, procurorii anticorupție de la Ploiești au dispus trimiterea în judecată a Floricăi Mihalcea, aflată în stare de detenție, ea fiind acuzată de săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu.
În același dosar au fost deferiți justiției, în stare de libertate, Ilie Buciumeanu, la data faptei primar al comunei dâmbovițene Tărtășești (n. r. — până la alegerile din 2008), acuzat de complicitate la abuz în serviciu, Ionel Cristian Costache, primar al aceleiași comune, la data faptelor (n. r. — după alegerile din 2008), acuzat de abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals, și Elena Constantin, acuzată de complicitate la abuz în serviciu.
Conform datelor din rechizitoriul întocmit de procurori, în cursul lunii aprilie 2008, Florica Mihalcea în calitate de magistrat — judecător la Judecătoria Răcari, a soluționat prin încălcarea dispozițiilor legale două cauze civile, pe baza unor înscrisuri necorespunzătoare adevărului, în absența părților implicate și a tuturor probelor necesare adoptării unor soluții juste, pronunțând astfel niște hotărâri contrare legii.
În acest mod, anumite persoane din cercul său de cunoștințe au dobândit drepturi de care, în alte împrejurări, nu ar fi beneficiat.
"Astfel, la data de 30 aprilie 2008, (...) inculpata Mihalcea Florica a admis, în absența părților, o cerere introdusă de inculpata Constantin Elena, având ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren de 4,87 ha în extravilanul comunei Tărtășești, județul Dâmbovița. Acest lucru a fost posibil și în condițiile în care nu fusese urmată procedura prealabilă instituită de legislația în materie (respectiv solicitarea nu se adresase inițial Comisiei Locale de Fond Funciar Tărtășești), iar reclamanta nu a făcut dovada nici a calității de persoană îndreptățită și nici a dreptului de proprietate asupra terenului solicitat. Mai mult, inculpata Constantin Elena a pus la dispoziția magistratului datele personale ale unei martore, care a consemnat în fals o declarație în numele acesteia din urmă, utilizată ulterior ca probă în susținerea acțiunii promovate în justiție", se arată în document.
Totodată, primarul de la acel moment al comunei Tărtășești (până la alegerile din vara lui 2008), Ilie Buciumeanu, care era și președinte al Comisiei locale de Fond Funciar, a semnat întâmpinarea formulată în dosarul civil respectiv și a consemnat că lasă soluția la aprecierea instanței, în funcție de probele administrate, în condițiile în care avea cunoștință că reclamanta Elena Constantin nu formulase inițial cerere de reconstituire în baza Legii nr. 247/2005.
Procurorii spun că Ionel Cristian Costache, cel care a câștigat alegerile în vara anului 2008 devenind noul primar al comunei Tărtășești, deși avea reprezentarea nelegalității hotărârii judecătorești civile, a întreprins în anul 2012 demersuri în vederea punerii în posesie a inculpatei Elena Constantin pe unele suprafețe de teren aflate în intravilanul localității, deși prin hotărâre acesteia i se atribuiseră în extravilan.
"Acționând în acest mod, inculpatul nu a urmărit decât propriul interes, respectiv acela al achiziționării ulterioare a parcelelor de teren respective printr-o persoană interpusă", explică DNA.
De asemenea, Florica Mihalcea este acuzată că, la soluționarea celei de-a doua cauze, a creat un folos de natură patrimonială pentru o rudă a unui coleg de serviciu.
"Concret, în luna iunie 2008, inculpata Mihalcea Florica, în aceeași calitate, fiind investită cu soluționarea unui alt dosar civil, având ca obiect o acțiune în constatare (hotărâre care ține loc de act autentic) privind un imobil situat în afara razei de competență teritorială a instanței sesizate, și-a exercitat cu rea credință funcția în sensul că a efectuat mențiuni nereale pe cererea de preschimbare a termenului de judecată formulată de reclamantă (...), a pronunțat încheierea de ședință prin care a admis cererea de preschimbare a termenului de judecată acordând noul termen în aceeași zi a soluționării cererii, a judecat cauza cu încălcarea normelor imperative de procedură civilă, respectiv ignorarea regulilor în materie de competență teritorială în absența părților, a căror prezență a fost consemnată în fals, pronunțând sentința civilă prin care a admis cererea reclamantei și a constatat intervenită vânzarea cumpărarea unui teren în suprafață de 400 mp situat în sectorul 2 al municipiului București", mai precizează comunicatul DNA.
Potrivit sursei citate, totul s-a întâmplat în condițiile în care la dosar nu a existat un titlu valabil care să ateste dreptul de proprietate al vânzătorului asupra acelui teren.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Ploiești.
Conform DNA, inculpații Mihalcea Florica și Costache Ionel Cristian au mai fost trimiși în judecată de către procurori pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție și de serviciu.
AGERPRES