DNA: Fosta șefă a Judecătoriei Răcari Florica Mihalcea, trimisă în judecată într-un nou dosar
Procurorii DNA Ploiești au trimis-o în judecată pe Florica Mihalcea, la data faptelor președinte al Judecătoriei Răcari, pentru mai multe infracțiuni, în prezent aceasta fiind în închisoare pentru executarea unei pedepse într-un alt dosar.
Ea este acuzată de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (2 acte materiale), fals intelectual în formă continuată (4 acte materiale) și uz de fals în formă continuată (4 acte materiale).
În dosar a fost deferit justiției și Ion Tănase Cojocaru, pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis vineri AGERPRES, în noiembrie 2009, Florica Mihalcea, în calitate de magistrat la Judecătoria Răcari și președinte al acestei instanțe, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu și ignorarea normelor imperative de procedură civilă, beneficiind de concursul nemijlocit al celuilalt inculpat, a soluționat o cauză civilă, pe baza unor înscrisuri necorespunzătoare adevărului, în absența părților implicate și a tuturor probelor necesare adoptării unei soluții juste.
DNA precizează că, în 28 octombrie 2009, pe rolul Judecătoriei Răcari a fost înregistrat un dosar civil, având ca obiect ''hotărâre ce ține loc de act autentic''. Acțiunea a fost formulată în numele unei persoane, cumpărător de drept (rudă a inculpatului Tănase Cojocaru), solicitându-se ca, printr-o sentință, să se constate că între acesta și vânzător a intervenit un contract de vânzare-cumpărare cu privire la o suprafață de teren de 3.200 mp, evaluată la suma de 3.000 lei.
"În susținerea acțiunii au fost depuse la instanță, printre alte documente, și un înscris denumit 'partaj voluntar', întocmit în fals, în 20 iulie 2009, de către Ion Tănase Cojocaru. Întocmind acest document, inculpatul a creat impresia că suprafața de teren aparținea numai vânzătorului, în condițiile în care acesta mai avea un frate moștenitor de drept al terenului, care a aflat ulterior despre această tranzacție. La 17 noiembrie 2009, acționând în condițiile arătate, Florica Mihalcea a pronunțat o sentință civilă prin care s-a constatat vânzarea-cumpărarea bunului în litigiu, acest document ținând loc de titlu de proprietate", susțin procurorii.
DNA menționează că, ulterior, în ianuarie 2010, suprafața respectivă de teren a fost vândută unei firme de către Ion Tănase Cojocaru, printr-un intermediar, cu peste 60.000 lei, echivalentul a aproximativ 15.000 euro.
"Astfel, prin acțiunile lor, cei doi inculpați au creat o pagubă în dauna persoanelor îndreptățite să beneficieze de terenul respectiv și, totodată, un folos necuvenit în beneficiul inculpatului Tănase Cojocaru, beneficiarul de fapt al terenului", se spune în comunicat.
În cauză, a fost dispusă măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile deținute de cei doi inculpați.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Ploiești, cu propunere de a se menține măsurile asiguratorii dispuse în cauză.
Florica Mihalcea a mai fost trimisă în judecată pentru fapte similare, în februarie 2012, iar față de aceasta a fost pronunțată o hotărâre de condamnare definitivă, în aprilie 2015, la 3 ani închisoare.
AGERPRES