DNA: Fost șef de laborator de la Hidroelectrica Bistrița, trimis în judecată în legătură cu atribuire de contracte de 2 milioane lei

DNA: Fost șef de laborator de la Hidroelectrica Bistrița, trimis în judecată în legătură cu atribuire de contracte de 2 milioane lei

Procurorii DNA Bacău au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Neculai Catană, la data faptelor șef laborator Urmărirea Comportării Construcțiilor Hidrotehnice din cadrul SC Hidroelectrica Sucursala Bistrița SA, în prezent inginer la aceeași societate, pentru trafic de influență în legătură cu atribuire de contracte în valoare de peste două milioane lei.

Potrivit unui comunicat al DNA, transmis vineri AGERPRES, el este acuzat că, la începutul anului 2010, a lăsat să se înțeleagă că are influență pe lângă angajați din Hidroelectrica — Sucursala Bistrița, precum și pe lângă angajați din cadrul celor afiliate SC Hidroelectrica SA (respectiv SC Hidroserv Bistrița SA și SC Hidroserv Slatina SA) și a pretins de la administratorul unei societăți ca, în schimbul atribuirii unor contracte de mentenanță la obiective hidroenergetice, să fie subcontractate o parte din lucrări către o firmă pe care inculpatul o controla în mod direct.

"În temeiul acestei înțelegeri, în perioada 2010 — 2012 societatea administrată de persoana respectivă a încheiat un număr de șase contracte cu SC Hidroserv Bistrița SA și SC Hidroserv Slatina SA, beneficiar final fiind SC Hidroelectrica — Sucursala Bistrița SA, în baza cărora a încasat suma totală de 2.368.784 lei. Cele șase contracte încheiate au avut ca obiect reabilitări interioare, exterioare și platforme, refacere protecție maluri, defrișări vegetație, etc", susțin procurorii.

DNA menționează că, la rândul său, societatea respectivă a virat în baza unor contracte către firma pe care Neculai Catană o controla în mod direct suma de aproape 2,2 milioane lei, beneficiul net al acestuia din urmă fiind în cuantum de peste 987.000 lei.

În cauză, a fost dispusă măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin acestuia.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamț, cu propunere de a se menține măsurile preventivă și asiguratorie dispuse în cauză.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!